De la începutul anului în curs, Primăria Brăila a demarat un amplu program de sterilizare a câinilor maidanezi capturaţi pe domeniul public. Odată castrate, animalele sunt din nou eliberate pe străzi şi lăsate să supravieţuiască pe cont propriu. Viceprimarul Doiniţa Ciocan ne-a declarat că, potrivit legilor în vigoare, găzduirea în adăpost nu mai este posibilă pe o perioadă mai mare de şapte zile. "Pe de o parte, legea spune că am voie să-l ţin în adăpost doar şapte zile. Pe de altă parte, euthanasierea este permisă doar în cazul exemplarelor bolnave sau agresive. Dacă îi găzduim mai mult de şapte zile, nu putem să justificăm cheltuielile de întreţinere faţă de Curtea de Conturi. În concluzie, singura soluţie permisă de lege este sterilizarea şi returnarea în teritoriu", ne-a explicat viceprimarul. Doiniţa Ciocan ne-a informat că, de la începutul anului în curs, au fost capturaţi pe raza municipiului şi duşi la adăposturile de la Lacu Sărat şi Unirea 1.254 de câini fără stăpân. Dintre aceştia, au fost sterilizaţi 386, iar până în prezent s-au eliberat 336. "Nu pot fi lăsaţi în libertate imediat după operaţie. Returnarea se face după ce sunt ţinuţi sub supraveghere câteva zile. A trebuit să ţinem cont şi de condiţiile atmosferice. În perioada friguroasă, ritmul în care s-au făcut sterilizările a fost mult mai redus. Odată cu încălzirea vremii numărul operaţiilor efectuate a crescut", ne-a spus Doiniţa Ciocan. Cât priveşte costurile, acestea s-au ridicat la 13.000 lei (130 milioane de lei vechi), pentru sterizările efectuate până în prezent. La această sumă se adaugă cheltuielile făcute pentru capturare. Cele două firme angrenate în prinderea câinilor - "Cinergy" SRL şi "Activităţi Sanitar Veterinare Horez" SRL - percep 65 lei per exemplar, deci pentru aducerea la padoc a celor 1.254 de patrupede Primăria a avut de plată 81.510 lei (815,1 milioane de lei vechi).
Părerile brăilenilor continuă să fie împărţite, în ceea ce priveşte situaţia maidanezilor. În timp ce unii reclamă prezenţa masivă a acestora pe străzile municipiului, faptul că fac gălăgie, mizerie şi pot deveni agresivi, alţii trimit sesizări la primar, atunci când văd hingheri pe stradă. De la începutul anului, la Primărie au ajuns 60 de reclamaţii. "Jumătate a venit din partea celor care nu sunt de acord cu prezenţa câinilor pe străzi, jumătate de la iubitorii de animale, care se plâng că sunt capturaţi inclusiv câini sterilizaţi deja şi purtători de crotalii, lucru ce nu poate fi adevărat", ne-a mai informat viceprimarul Doiniţa Ciocan.
Din datele centralizate de Centrul Antirabic din cadrul Secţiei Boli Infecţioase Brăila reiese că de la 1 ianuarie şi până în prezent au fost muşcate de câini 250 de persoane.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.