Câini agresivi, şobolani şi gunoaie în spate la "Ascunsa" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Câini agresivi, şobolani şi gunoaie în spate la "Ascunsa"

În spatele complexului comercial din cartierul Hipodrom, ce găzduieşte şi restaurantul cunoscut brăilenilor sub denumirea de "Ascunsa", s-a format o adevărată haldă neautorizată de gunoaie. Într-o sesizare adresată redacţiei noastre, unul dintre locatarii blocurilor din apropiere spune că prin toată această mizerie colcăie şobolanii adunaţi prin magaziile şi garajele improvizate din spatele restaurantului. "Dar pericolul cel mai mare este altul: adevărata crescătorie de câini ce există aici - animale întreţinute mai bine ca în ţarcurile lui Horez (Vasile Horez, concesionarul serviciului de ecarisaj din municipiu n.n.), mâncarea nefiind o problemă, prin zonă aflându-se tot felul de resturi, oase etc. Nu există zi în care oamenii din zonă, bătrâni, copii, femei, să nu fie atacaţi de aceste adevărate fiare sălbatice. De altfel, tot aici pe terasa de lângă restaurant s-a amenajat o adevărată maternitate pentru aceste patrupede. Se pare că Horez este prieten de casă cu şeful restaurantului şi se face că intervine pentru a prinde javrele sălbatice", se arată în sesizarea trimisă de cititorul nostru.

Valentin Gogoaşă, administratorul restaurantului în cauză, ne-a declarat, însă, că el foloseşte doar unul dintre spaţiile din spate, restul fiind garaje ce aparţin unora dintre locatarii blocurilor învecinate. "Eu am doar o singură magazie, restul sunt garaje. Într-adevăr, sunt multe gunoaie, dar nu de la restaurantul nostru provin ele. Multe deşeuri au rămas în urma celor care au avut, în complexul comercial, o brutărie. Înainte de a se muta, au aruncat o grămadă de resturi în spate şi acolo le-au lăsat", ne-a spus Gogoaşă.

De asemenea, Valentin Gogoaşă neagă că ar avea vreo legătură cu Vasile Horez. El spune că a chemat periodic hingherii să prindă câinii agresivi. "De exemplu, este aici o căţea foarte rea, se repede la oameni şi după ea se iau şi ceilalţi câini. Au prins-o hingherii acum câteva luni, dar ne-am trezit cu ea înapoi, nu-mi dau seama cum o fi reuşit să scape. Eu mai adun câinii ăştia şi îi închid ziua în magazie, ca să nu se repeadă, dar pe ea nu reuşesc deloc să o prind. Din punctul meu de vedere, poate să-i ia hingherii oricând, ca să nu mai fie probleme. În general, ei se reped să muşte din cauza copiilor care aruncă cu pietre. Dacă i-ar lăsa în pace, nu cred că ar fi aşa de agresivi", ne-a declarat Gogoaşă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro