Actriţa şi top modelul Mădălina Ghenea (foto) a avut mai multe apariţii spectaculoase pe scena de la Sanremo. Anul acesta, românca a făcut parte din grupul celor patru prezentatori ai festivalului.
În acest an, grupul Stadio a fost desemnat câştigătorul festivalului italian de muzică de la Sanremo şi putea reprezenta automat Italia la Eurovision 2016, transmite TVR.
Potrivit televiziunii publice italiene, RAI, formaţia a refuzat acest lucru, aşa că se caută un alt reprezentant care să participe la Eurovision, la Stockholm, în Suedia.
Mădălina Ghenea, în vârstă de 27 de ani, unul dintre prezentatorii de la Sanremo, a făcut senzaţie pe scenă prin ţinutele decoltate pe care le-a purtat.
Creaţiile Alberta Ferrara în nuanţe de argintiu, lila şi roşu au impresionat prin linia tăieturilor şi îndrăzneală.
Festivalul de la Sanremo se organizează din 1977 şi este extrem de popular în Italia, unde milioane de oameni urmăresc intens cele 5 seri de concerte.
Muzica este cea mai importantă, însă italienii abia aşteaptă să vadă cu această ocazie şi ultimele tendinţe couture.
Finala de la San Remo a avut peste 11 milioane de telespectatori.