Locul III l-a obţinut Ionuţ Mache de la Colegiul Tehnic "C.D. Neniţescu", iar menţiunea a revenit lui Daniel Cîrlan, de la Colegiul Tehnic "Panait Istrati". La treapta a II-a de complexitate pe locul I s-a situat Adrian Apostu, iar pe locul II Alexandru Frone, ambii de la Facultatea de Inginerie din Brăila. Cătălin Ionescu a obţinut locul III, iar menţiune Memet Nizami, ambii de la Grupul Şcolar "Anghel Saligny". Elevii de liceu care au câştigat distincţii au primit ca premiu dreptul de scutire integrală de taxă de înscriere, dacă la vară vor opta pentru Facultatea de Inginerie Brăila.
Această ediţie a fost prima la care au participat candidaţi atât din mediul universitar, cât şi preuniversitar. Concursul s-a desfăşurat pe două trepte de complexitate, una cu o durată de 90 de minute, la care au participat doar elevii din clasa a XI-a, şi o a doua treaptă de complexitate cu o durată de 60 de minute, la care au participat elevii din clasa a XII-a şi studenţii din anul II.
Organizatori au fost Facultatea de Inginerie Brăila şi Inspectoratul Şcolar.