Potrivit informaţiilor obţinute de Dan Rafael de la espn.com, oferta înaintată lui Bute se învârte în jurul a două milioane de dolari pe meci. "Lucrăm la acest caz, dar nimic nu este încă oficial. Negocierile cu Showtime sunt serioase, asta e tot ce pot să confirm. Vrem ca Bute să concureze împotriva celor mai buni de la această categorie. Showtime are deja contracte cu pugilişti buni şi cred că putem construi ceva cu ei. Trebuie să organizăm lupte pe care fanii doresc să le vadă", a confirmat negocierile preşedintele Interbox, Jean Bedard.
Showtime a difuzat prima luptă a lui Bute contra lui Librado Andrade, care a avut loc în octombrie 2008, dar şi victoria obţinută împotriva lui Fulgencio Zuniga în martie 2009. De atunci, Showtime s-a concretizat pe organizarea turneului Super Six, ceea ce i-a obligat pe cei de la Interbox să revină la HBO. Sursa citată menţionează că HBO nu s-a arătat prea interesat să difuzeze următoarea luptă a lui Bute, care ar putea fi împotriva americanului Kelly Pavlik.