Bustul poetului Adrian Păunescu a fost dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, zonă în care, în urmă cu un an, a fost dezvelit şi un bust al poetului Grigore Vieru.
La eveniment au participat câteva sute de oameni, printre care membri ai Congresului Spiritualităţii Româneşti, al cărui preşedinte a fost Adrian Păunescu, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, precum prefectul de Alba, Ştefan Bardan, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel şi primarul Mircea Hava, dar şi prietenii poetului, foşti membri ai Cenaclului Flacăra, precum Victor Socaciu, Vali Şerban, Florin Săsărman sau preotul Doru Gheaja din Alba Iulia, împreună cu care a lansat celebra melodie "Noi suntem români".
La eveniment nu a participat însă niciun membru al familiei poetului Adrian Păunescu.