* 12 studenți de la Universitatea ”Dunărea de Jos”, cu rezultate foarte bune la învățătură, primesc lunar câte 400 de lei * Bursa academică ”Arhiepiscopul Casian” a fost instituită de mai bine de două decenii * anul trecut, la debutul pandemiei, Arhiepiscopul Dunării de Jos și-a donat salariul de ierarh pentru ajutorarea spitalelor și i-a îndemnat pe preoți să facă același lucru
Ierarhul Dunării de Jos, exemplu de omenie pentru credincioșii de la Dunărea de Jos. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, de mai bine de 20 de ani, salariul de profesor universitar al Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, este donat sub formă de burse studenților merituoși, dar cu posibilități materiale reduse, selectați de cadrele didactice ale Universității ”Dunărea de Jos” Galați. Studenții care beneficiază de burse sunt implicați în cercetare și în diverse proiecte educaționale și provin din Brăila, Galați și din Moldova de peste Prut.
”În anul universitar 2021-2022, în urma examinării dosarelor pentru Bursa academică ”Arhiepiscopul Casian”, au fost selectați și primesc lunar burse 12 studenți de la diverse specializări din cadrul Universității ”Dunărea de Jos” din Galați. Cuantumul unei burse este de 400 lei/lună și constituie un sprijin real pentru tinerii studenți cu rezultate foarte bune la învățătură, implicați în cercetare și în alte proiecte pe domeniile lor de studiu”, precizează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Reamintim că ierarhul Dunării de Jos și-a donat, anul trecut, la debutul pandemiei, salariul integral și i-a îndemnat și pe clericii din Eparhia Dunării de Jos să facă același lucru, pentru ajutorarea bolnavilor din spitale și a instituțiilor spitalicești din Brăila și Galați. Banii au fost folosiți pentru achiziționarea unor aparate de ventilație mecanică pentru spitalele din cele două județe ale Eparhiei.