• indolență față de 11 copii care doar ce-au terminat clasa a IX-a la Liceul “Hariclea Darclee” • mai exact, deși aveau dreptul la burse de merit, elevii au fost discriminați de conducerea liceului de Artă pe motiv că ei au fost admiși pe baza “mediei FINALE de admitere” și nu în baza mediei de admitere • un simplu cuvânt a făcut diferența UNICĂ în țară pentru un director care se teme de Curtea de conturi deși chiar Ministerul Educației a venit cu precizări într-o adresă oficială • părinții au dat în judecată Liceul, dar și unii judecători s-au abținut, de parcă la mijloc ar fi un caz periculos cu înalți demnitari sau cu interlopi • când colo, la mijloc este vorba doar de niște adolescenți care au învățat prea devreme lecția nedreptății
Caz unic în țară! Pentru un simplu cuvânt, conducerea Liceului de Artă Hariclea Darclee din Brăila a decis să NU acorde burse de merit unui număr de 11 copii de clasa a IX-a. Este vorba despre suma de 200 lei/copil/lună/anul școlar 2022-2023. Mai mult decât atât, unii dintre acești adolescenți s-au trezit și fără bursa socială deoarece, chipurile, trebuia să depună actele până în octombrie, iar părinții au așteptat mai întâi să primească un răspuns legat de bursa de merit așa că au pierdut totul. În acest context, este cu atât mai discriminatorie situația elevilor de clasa a IX-a de la Liceul de Artă având în vedere că acești elevi cheltuie bani mulți în plus pentru a urma cursurile acestei unități școlare vocaționale (instrumente, consumabile, materiale pentru secția Arte plastice și decorative etc). Și mai de neînțeles este atitudinea conducerii liceului, în frunte cu Gheorghe Antonescu, câtă vreme în urma memoriului transmis la Ministerul Educației, răspunsul primit este negru pe alb în favoarea acordării drepturilor copiilor.
În aceste condiții, părinții au decis să acționeze în instanță Liceul de Artă Hariclea Darclee în sensul obligării (obligația “de a face”, în termeni juridici) instituției școlare la plata burselor de merit pentru elevii de clasa a IX-a care se încadrează în prevederile legale.
Ce zice legea
Conform Ordinului nr. 5379/07.09.2022 care stabilește noile criterii generale de acordare a burselor elevilor, la art.10, (1) lit b se explică foarte clar:
- Bursele de merit se acordă elevilor care (…)
b) au obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 20 de absențe nemotivate în anul școlar anterior pentru elevii din clasa a IX-a.
În acest context, adresa nr.25642/martie 2023 primită de conducerea Liceului de Artă din Brăila de la Ministerul Educației vine și cu alte lămuriri: “Exprimarea completă din ordin nu este doar “media de admitere” ci media de admitere în învățământul liceal sau profesional. Prin urmare, se ia în calcul cifra efectivă cu care elevul este admis în liceu. Pentru liceele vocaționale, care au probe de aptitudini, admiterea s-a realizat pe baza notei obținute astfel: MFA = (3APT + MA)/4.
Pentru elevii de clasa a IX-a bursa de merit se acordă pe baza unei cifre, care constituie media de admitere la liceu, indiferent cum este aceasta calculată”.
Astfel, admiterea copiilor în cadrul Liceului de Artă s-a desfășurat în felul următor: mai întâi au susținut probe de aptitudini, în urma cărora au obținut note (APT în formula de calcul), apoi au avut examenul de Evaluare Națională în urma căruia s-a calculat o medie de admitere (MA) împreună cu mediile anilor de gimnaziu, după care au fost admiși în baza unor medii de admitere finale (MFA), calculate conform formulei de mai sus.
Aici intervine aberația în evaluare a comisiei de acordare a burselor școlare de la Liceul “Hariclea Darclee”. Mai exact, această comisie consideră, în premieră națională, că Legiuitorul ar fi făcut o diferențiere între media de admitere și media finală de admitere în condițiile în care adresa de la minister este foarte clară: “bursa de merit se acordă pe baza unei cifre, care constituie media de admitere la liceu, indiferent cum este aceasta calculată”.
Iar la liceele de artă, (vocaționale) în acest mod se intră în clasa a IX-a, nu în baza admiterii computerizate deoarece se pune accent, în principal, pe notele obținute la aptitudini. Ca dovadă că peste tot în țară s-a procedat în acest fel, singurul liceu vocațional rămas pe dinafară fiind “Hariclea Darclee”.
Judecători care se abțin fără motiv
Culmea, de parcă nu erau suficient de discriminați, acești copii talentați, am aflat cu stupoare de la Cristian Chirilă, avocatul angajat în cauză de părinți, recent ales în funcția de decan al Baroului Brăila, că s-a tergiversat procesul deoarece s-ar fi abținut mai mulți judecători. De ce? Probabil au copii, am crede noi, și le-o fi frică de Inspectoratul Școlar General care, la fel, s-a spălat pe mâini și nu a dat nicio indicație conducerii Liceului de Artă, care cică s-ar teme de Curtea de Conturi Brăila, o instituție, la fel, stat în stat. Fiecare județ cu altă “judecată” a Curții de Conturi. Și uite-așa s-a încheiat anul școlar 2022-2023, iar 11 elevi au pierdut mulți bani pe care-i meritau. Vom reveni pe parcursul procesului, deși în curând se intră în vacanța judecătorească. Nedrept, pentru niște copii!