• un număr de 107 elevi de clasa a IX-a din Brăila cu medii sub 5 vor primi burse de merit în valoare de 450 lei/lună • situația incredibilă este permisă prin lege, deoarece metodologia de acordare a burselor școlare prevede că beneficiari sunt primii 30% din elevii unei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere • la nivel național sunt circa 8.500 elevi cu medii sub 5 care vor primi aceste burse • Ministerul Educației justifică această anomalie prin faptul că “1,84% din totalul burselor de merit este generat de mediile sub 5.00”
Când auziți sintagma “bursă de merit” nu vă gândiți că ar putea fi vreodată asociată cu medii de 1, 2, 3 și 4. Ei bine, în “România normală”, în “România educată”, această anomalie este posibilă! Circa 8.500 elevi cu medii sub 5 din toată țara, din care peste 100 din județul Brăila, vor primi bursă de merit în valoare de 450 lei/lună. Vorbim despre elevi de clasa a IX-a, care deși abia au trecut gimnaziul sau nici măcar nu au susținut Evaluarea Națională, vor primi aceeași sumă de bani ca elevii de 9 și 10, copii care chiar se străduiesc să învețe foarte bine. S-a ajuns în această situația cu girul Ministerului Educației, care a decis ca 30% din numărul de elevi din fiecare clasă să beneficiaze de bursă de merit, în ordinea descrescătoare a mediilor generale. Cum la clasa a IX-a se ia în calcul media de admitere, iar într-o clasă de liceu sau profesională au intrat numai elevi cu medii mici, de aici și paradoxul. La Brăila, valoarea anuală a burselor ce vor fi acordate celor 107 elevi cu medii sub 5 este de aproape jumătate de milion de lei.
42 elevi din Brăila au media 2, iar alți 17 au media 3
Ca să avem o imagine generală asupra burselor de merit ce vor fi acordate în acest an școlar elevilor din școlile brăilene, redactorii “Obiectiv” au solicitat informații Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Brăila. În urma datelor transmise (valabile pentru finalul lunii octombrie 2023), un număr de 6.938 de elevi de gimnaziu și liceu beneficiază de burse de merit. Din aceștia, aproape 80% au medii între 8 și 10. De remarcat însă că 64% dintre elevi au medii peste 9, din care 47% peste 9,50. Iată cum arată mai exact statistica pe intervale de medii:
- Medii între 10,00-9,50 – 3.254 de elevi;
- Medii între 9,49-9,00 – 1.213 elevi;
- Medii între 8.99-8.00 – 971 de elevi;
- Medii între 7,99-7,00 – 344 de elevi;
- Medii între 6.99-6,00 – 130 de elevi;
- Medii între 5,99-5,00 – 114 elevi;
- Medii între 4,99-4,00 – 48 de elevi;
- Medii între 3,99-3,00 – 17 elevi;
- Medii între 2,99-2,00 – 42 de elevi;
- Medii între 1,99-1,00 – 0 elevi.
Așadar, burse de merit primesc și 107 elevi cu medii sub 5, care reprezintă 1,54% din totalul beneficiarilor. Dacă ar fi să continuăm pe linia absurdului și să trecem cu vederea acest aspect al mediilor sub 5, aflați că cei 107 elevi de clasa a IX-a beneficiază și de o altă bursă. Cum adolescenții au fost admiși la liceele tehnologice și învățământul profesional, ei vor primi și bursă tehnologică, în valoare de 300 lei/lună, metodologia permițând cumularea celor două.
Evident că această dovadă crasă de incorectitudine față de copiii care învață bine a stârnit revolta elevilor, părinților și profesorilor. Spre exemplu, în Brăila există elevi cu medii de peste 9,30 sau 9,40 care nu beneficiază de bursă de merit pentru că învață la o clasă bună, dintr-un liceu bun, dar nu sunt în primii 30%.
În ceea ce privește bursele cu adevărat meritate, statistica transmisă de ISJ Brăila arată că printre beneficiari se numără și 194 elevi care au obținut premii la etapele județene ale olimpiadelor, 448 elevi care au luat premii la etapele județene ale competițiilor din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSȘ), 14 elevi care au câștigat premiului I la competiții naționale școlare finanțate de Ministerul Educației, 126 elevi ce au luat premiul I la competiții naționale școlare nefinanțate de minister, plus alți 23 elevi care au urcat pe podiumul unor competiții naționale extrașcolare. De asemenea, mai sunt și patru elevi care primesc bursă de excelență olimpică I, elevi ce sunt campioni ai olimpiadelor internaționale.
Mai trebuie spus că la nivelul județului Brăila se vor acorda în total în acest an școlar peste 18.500 burse de merit, burse de excelență olimpică, burse sociale, burse tehnologice și burse pentru mame minore.
Cum se scuză Ministerul Educației? “Bursele acordate pentru medii sub 5 reprezintă 0,66% din totalul burselor”
După valul de nemulțumire creat în opinia publică, pe 1 noiembrie, Ministerul Educației a ținut să facă câteva precizări legate de acordarea burselor de merit pentru circa 8.500 elevi din toată țara cu medii sub 5. Într-un comunicat postat pe site-ul instituției, ministerul vrea să liniștească apele cu scuza că doar o mică parte din totalul burselor de merit acordate vor ajunge la elevii cu medii de 1, 2, 3 și 4.
“Conform celor mai recente date transmise de inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, peste 461.700 de elevi beneficiază în luna octombrie 2023 de acest tip de burse.
În funcție de criteriile de acordare (media anuală/media de admitere), datele centralizate au evidențiat faptul că 82,78% din totalul burselor de merit sunt acordate elevilor care se încadrează în tranșa de medii 8.00 - 10.00. De menționat, de asemenea, faptul că 52,55% din totalul burselor de merit sunt acordate pentru rezultate obținute pe tranșa de medii 9.50 - 10.00. 8,74% din totalul burselor de merit revin elevilor care se încadrează în tranșa de medii 5.00 - 7.99 și 1,84% din totalul burselor de merit este generat de mediile sub 5.00”, precizează Ministerul Educației.
Ca să facă dezastrul să pară mai mic, în comunicatul publicat, ministerul compară bursele de merit pentru elevii cu medii sub 5 cu numărul total de burse ce vor fi acordate, adică și cele de excelență olimpică, sociale, tehnologice etc.
“Raportat la numărul total de burse școlare (peste 1.289.000), bursele acordate pentru medii situate pe această tranșă reprezintă 0,66%”, argumentează ministerul.
Un alt argument care ar trebui să îi “încălzească” pe elevii cu medii mari care n-au prins bursă este acela că “în anul școlar 2022 - 2023 au fost acordate peste 260.500 de burse de merit și peste 92.000 de burse de studiu, element ce relevă o majorare a numărului de beneficiari în acest an școlar”.
“Reiterăm că obiectivele burselor de merit care se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale/a mediilor de admitere, vizează stimularea învățării individuale, încurajarea unei competiții constructive în fiecare clasă de gimnaziu și liceu din România, reducerea disparităților sociale, precum și îmbunătățirea mediei naționale a rezultatelor obținute de elevi, luând în calcul contextele de învățare diferite, atât la examenele naționale, cât și la testările internaționale. Metodologia-cadru de acordare a burselor școlare a fost elaborată în concordanță cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care stabilește explicit tipurile de burse și principalele condiții de acordare a acestora. Demersul a respectat etapele prevăzute de legislația în vigoare și principiul transparenței - elaborare, etapă de consultare publică, dezbatere publică, la solicitarea partenerilor de dialog social, ședință a Comisiei de Dialog Social de la nivelul Ministerului Educației pentru integrarea propunerilor și avizarea documentului, urmate de publicarea în Monitorul Oficial”, încheie Ministerul Educației lista precizărilor.
Cum reacțiile de nemulțumire continuă, se pare că Guvernul ia în sfârșit în calcul schimbarea legii, astfel încât elevi cu medii de 1 și 2 să nu mai primească 450 lei/lună. Potrivit G4Media.ro, premierul Ciolacu ar fi vorbit deja cu ministrul Educației, Ligia Deca, pentru impunerea unui prag de acordare a burselor de merit, pentru evitarea situațiilor în care elevii cu note mici primesc aceste sume de bani.
Până atunci însă, meritate sau nu, banii pentru bursele din septembrie și octombrie vor fi virați elevilor pe data de 15 noiembrie.
Elevii de la Liceul de Arte din Brăila nu primesc nici acum bursele de merit de anul trecut
În timp ce Ministerul Educației se dă de ceasul morții încercând să justifice bursele de merit pentru elevii corigenți, elevii Liceului de Arte “Hariclea Darclee” din Brăila nu primesc nici acum bursele de merit de care au fost văduviți tot anul școlar 2022-2023. Este vorba despre cazul celor 11 copii de clasa a IX-a nedreptățiți de conducerea liceului pentru că în metodologia de acordare a burselor lipsea un simplu cuvânt. Mai exact, deși aveau dreptul la burse de merit, elevii nu au primit niciun leu pe motiv că ei au fost admiși pe baza “mediei FINALE de admitere” și nu în baza mediei de admitere. Pentru că situația a tergiversat nejustificat de mult, părinții au dat în judecată liceul, însă nici până în prezent nu s-a dat un verdict.