Liceenii cu rezultate excelente în ultimii doi ani, adică premiile I, II, III, medalii de aur, argint, bronz, obţinute la olimpiadele internaţionale de lingvistică, matematică, fizică, chimie, biologie, astronomie, astrofizică şi astronomie, ştiinţele pământului, filosofie, geografie şi informatică au posibilitatea să se înscrie în competiţia lansată de Ministerul Educaţiei, "Bursa Tânărului Cercetător". Această iniţiativă a Guvernului urmăreşte să susţină cercetarea românească şi să sprijine tinerii să-şi dezvolte cariere ştiinţifice la ei acasă. Practic, elevii care s-au remarcat prin obţinerea de rezultate foarte bune la concursurile şi olimpiadele internaţionale vor putea să-şi continue studiile universitare în ţară, dar şi să se integreze în grupuri de cercetare performante din universităţi sau din laboratoare de cercetare din România. Cuantumul bursei este de 15.000 de euro pentru doi ani, iar suplimentar se mai acordă 2.000 de euro pentru participarea la evenimente ştiinţifice internaţionale de referinţă în domeniul ales de tânărul cercetător pentru activitatea sa. Bursa se poate prelungi cu maxim 18 luni, cu un cuantum de 10.000 de euro plus 1.000 de euro suplimentar pentru participarea la evenimente ştiinţifice internaţionale.
Cererile de acordare a burselor se depun până la 1 februarie, fie la sediul UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării), Str. Mendeleev, nr. 21-25, etaj 3, camera 321), fie electronic prin platforma www.uefiscdi-direct.ro. Candidaţii trebuie să promoveze şi examenul de bacalaureat în anul universitar care începe în anul absolvirii studiilor liceale pentru a putea urma cursurile unei universităţi din România. Evaluarea dosarelor se face în perioada 16 - 18 februarie, iar rezultatele se vor anunţa pe 3 martie.