• evenimentul are loc astăzi, începând cu ora 9.00 • angajatorii oferă peste 300 de joburi
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Brăila organizează astăzi “Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi”, eveniment ce va începe la ora 9.00, locaţia fiind Facultatea de Inginerie şi Agronomie Brăila, Calea Călăraşilor nr. 29.
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, la bursă vor participa 20 de angajatori cu peste 300 locuri de muncă vacante în următoarele domenii de activitate: fabricarea utilajelor pentru extracţie şi construcţii; repararea şi întreţinerea navelor şi bărcilor; fabricarea de articole de lenjerie de corp; fabricarea de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule; transporturi rutiere de mărfuri; agricultură; comerţ; fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice; fabricarea de echipamente electrice de iluminat; activităţi de arhitectură; activităţi ale centrelor de intermediere telefonică (call center); spălarea şi curăţarea (uscată) articolelor textile şi a produselor din blană.
La fel ca la ediţiile precedente ale bursei, Centrul Militar Judeţean Brăila – Biroul Informare-Recrutare va fi prezent cu oferta educaţională a Ministerului Apărării Naţionale, precum şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Brăila care va mediatiza oferta de şcolarizare a Poliţiei Române, pentru şcolile de agenţi de poliţie.