Păi, ce altceva am putea să înţelegem din declaraţia făcută de Bunea Stancu că nu mai vrea să susţină conferinţe de presă, însă decizia nu este definitivă, cică încă se mai gândeşte. Asta sună a invitaţie la negociere, din punctul meu de vedere. Mai ales că Bunea Stancu a plusat în aceeaşi conferinţă de presă afirmând că nu va mai da interviuri decât celor care merită. Adică, am putea înţelege noi, ălora care îl pupă-n mandat sau celor care îl plătesc.
Bine, judecând la rece, e mai greu să găseşti pe cineva atât de îngust la minte astfel încât să îl plătească pe Bunea Stancu pentru a face un interviu cu el. Mai degrabă aş miza pe varianta cu "pupatul". Dar pe bune acum, îl cred în stare pe Bunea Stancu să îi condiţioneze pe ziarişti pentru a da interviuri, culmea, pe teme de administraţie publică (adică exact jobul pentru care este plătit preşedintele CJ Brăila). Şi zic asta pentru că Bunea Stancu a ajuns la un asemenea nivel de megalomanie încât se crede acest Putin de Tichileşti. Stancu nu se crede doar buricul pământului brăilean, ci Făcătorul, Creatorul acestor meleaguri. Sunt absolut convins că în momentele lui de adâncă reflecţie din separeul de la Continental, Bunea Stancu spune cu voce tare: "Păi, dacă nu eram eu, Brăila nu exista, mânca-v-ar tata!"
Evident, Bunea Stancu va continua să ţină conferinţe de presă, în ciuda faptului că s-a dat mare şi tare anunţând că vrea să renunţe la acest obicei. Şi ştiţi de ce va ţine Bunea Stancu conferinţe şi pe viitor? Pentru că adoră să se vadă în ziare, să citească ce au scris alţii despre el, ca şi cum dumnealui ar fi vreun clasic în viaţă sau ceva. Cred că Bunea Stancu va avea cu adevărat un şoc atunci când nu va mai fi persoană publică şi îi va vedea pe alde Rizea, Tudose sau Simionescu cum se lăfăie pe prima pagină a ziarelor, iar pe el, Guru Stancu, nu îl mai întreabă nimeni nici cât e ceasul.