Ponta a fost invitat de căpeteniile locale pesediste să ţină un discurs, să se adreseze mulţimii în Casa Tineretului. Mai mult de 400 de locuri nu cred că are această sală. Aşadar, la prima vedere, te-ai fi aşteptat ca brăilenii sătui de guvernarea portocalie, de tăierile de salarii, de scăderea dramatică a nivelului de trai să vină în număr mare la Casa Tineretului, pentru că acolo avea să le vorbească ditamai liderul opoziţiei. Mă rog, mâna stângă a opoziţiei, căci la dreapta se află poziţionat celălalt lider, Crin Antonescu. Aiurea! Nimeni din Brăila nu a dat nici două cepe degerate pe Ponta, cu excepţia trepăduşilor de la PSD Brăila, pentru care prezenţa a fost obligatorie, în caz contrar ei urmând să fie bătuţi în cap cu racheta de tenis de către jupânul Bunea Stancu. Chiar şi aşa, cu prezenţa în sală a activiştilor PSD, exista riscul ca Ponta să vorbească în faţa unei săli goale în proporţie de 80%. E, dar aici a intervenit geniul lui Bunea Stancu, care a anticipat în timp util că nu va veni nici dracu la întâlnirea cu Ponta. Aşa că Bunea Stancu a trecut direct la planul B, care este, de fapt, o mai veche metodă aplicată cu succes de tovarăşii comunişti. Sanchi, doar nu v-aţi fi aşteptat ca Bunea Stancu să se inspire de la laburiştii din Marea Britanie. Bunea Stancu a făcut (telefonic, evident) un tur al comunelor din judeţul Brăila şi a dat ordin primarilor PSD-işti ca la ora la care Ponta va păşi în Casa Tineretului, sala să fie plină ochi cu aplaudaci. Şi a fost, nimic de zis, numai că dacă te uitai atent în sală vedeai pensionari şi agricultori dintr-ăia care poartă ilic iarna. Oameni ai muncii de la ţară, ţărani autentici care, în mod normal, nu aveau ce să caute în acea sală. Ce treabă să aibă ei cu politica? Unde anume s-or fi intersectat ei cu discursul ţinut de Ponta? Eu mă mir că Ponta nu s-a prins că Bunea Stancu şi-a bătut joc de el, aducând cu japca în sală oameni care chiar aveau treabă în altă parte, pe câmp adică. Sau, cine ştie, poate că Ponta a realizat ridicolul situaţiei, iar cu prima ocazie îl va rade de la brâu în jos pe nemuritorul Bunea Stancu.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.