Bulgaria se simte ameninţată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bulgaria se simte ameninţată

Conform unor experţi din minister, relaţiile între comunitatea euro-atlantică şi Rusia se transformă treptat dintr-o criză temporară într-o opoziţie pe termen lung. Conflictul din Ucraina a devenit o ameninţare atât pentru stabilitatea militară şi politică, cât şi pentru dezvoltarea economică şi socială a statelor din regiunea Mării Negre, precum şi pentru structura de ansamblu a arhitecturii de securitate europene.
Pe de altă parte, opoziţia interetnică rămâne unul dintre principalii factori de risc în zona Balcanilor Occidentali. În Macedonia, conflictul interpartinic şi acţiunile extremiştilor albanezi au rezultat într-o criză cu potenţial destabilizator pentru toată zona Balcanilor.
O instabilitate regională suplimentară în plan economic creează criza din Grecia, arată raportul, potrivit căruia terorismul rămâne însă principala ameninţare la adresa securităţii internaţionale şi naţionale.În Bulgaria, numărul în permanentă creştere al imigranţilor împovărează considerabil sistemele de asistenţă socială şi de sănătate şi creează dificultăţi suplimentare în rezolvarea anumitor probleme economice.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro