Mergi la conţinutul principal

Bugetarii fac grevă generală pe 5 octombrie

Potrivit liderilor de sindicat, la greva generală ar urma să participe 800.000 de bugetari.
Greva va fi precedată, pe 15 septembrie, de pichetarea Parlamentului.
"Scopul protestelor este stoparea Guvernului de a-şi asuma răspunderea guvernamentală în faţa Parlamentului şi a Senatului pe prezentul proiect al legii cadru pe salarizarea unitară, renegocierea unei legi a salarizării cadru unitare pentru toţi salariaţii din sectorul bugetar care să ţină cont de principiile pe care ni le-am asumat cu toţii acum câteva luni, stoparea disponibilizărilor în sistemul patru şi neacceptarea concediilor forţate fără plată în acest an", a explicat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea.
Liderul FSLI a mai spus că acţiunile de protest vor continua printr-o serie de activităţi revendicative ce vor culmina cu neparticiparea membrilor de sindicat la acţiunile din perioada alegerilor. "Noi considerăm că pe data de 22 noiembrie să solicităm colegilor noştri să nu se implice în acţiunile tehnice de la alegerile prezidenţiale", a spus Cornea.
Anunţurile au fost făcute, joi, după întâlnirea liderilor principalelor confederaţii sindicale.

Peste 120.000 de funcţionari publici vor întrerupe activitatea pe 5 octombrie, anunţă sindicatele

Peste 120.000 de funcţionari publici afiliaţi SED Lex şi SNFP vor participa la greva generală din 5 octombrie şi circa 1.000 de reprezentanţi ai celor două federaţii sindicale vor participa la protestul din data de 15 septembrie de la Parlament, au declarat joi, liderii sindicali.
"Funcţionarii publici se vor prezenta la serviciu pe 5 octombrie, dar nu vor munci. Totodată, vom strânge 500 de persoane din toată ţara pentru a participa la pichetul din faţa Parlamentului. Dacă problemele noastre nu vor fi soluţionate, vom continua protestele", a anunţat preşedintele Alianţei Sed Lex, Vasile Marica.
Alianţa Federativă a Sindicatelor Funcţionarilor Publici reprezintă circa 100.000 de funcţionari publici.
La rândul său, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, a declarat, că angajaţii din 350 de instituţii publice de control din ţară "se vor alia protestelor anunţate pentru 5 octombrie", şi vor declanşa greva generală pe termen nelimitat începând cu data de 20 octombrie.
"Aproape 26.000 de funcţionari publici vor intra în grevă japoneză pe 15 septembrie şi vor înceta activitatea pe 5 octombrie, în semn de solidaritate cu restul funcţionarilor publici. În data de 15 octombrie vom intra în grevă de avertisment, iar începând cu 20 octombrie declanşăm greva generală", a spus Oprescu.
Ministrul Muncii, Marian Sârbu, şi cel al Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, au fost convocaţi de premierul Emil Boc la Guvern, unde au discutat despre proiectul legii unitare de salarizare a bugetarilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro