• concursul internațional care a contat și ca finală a Campionatului Național de maraton i-a adus un titlu de campion brăileanului, la plus 70 ani
Ediția a XV-a, Bucharest Marathon, la care au fost prezenți, la începutul lui octombrie, peste 15.000 de alergători a reprezentat o nouă bornă pentru maratonistul cu cele mai multe competiții în palamares din România, Victor Ilie. Brăileanul a bifat cea de a 325-a competiție la care a alergat peste 42 km. Iar cu acest prilej a avut loc și Campionatul Național de maraton pentru veterani, iar printre campioni s-a regăsit și Victor Ilie, numărul unu în țară la categoria de vârstă plus 70 ani.
Din Piața Constituției s-a dat startul și tot în acest loc a fost și sosirea sportivilor. Traseul a cuprins cele mai importante repere emblematice și culturale ale capitalei.
“Ediția a XV-a a fost una reușită din punctul meu de vedere. Mai ales că s-au acordat și titlurile de campioni la veterani, unde m-am clasat pe primul loc la plus 70 ani. Eu am reprezentat CSM Brăila și ca să pot participa am făcut vizita medicală, am plătit taxa anuală și taxa de participare. A fost cel de-al 325-lea concurs, cu peste 42 km alergați. La maraton, traseul a cuprins două bucle de 21 km. Startul s-a dat la ora 12.00 și, din punctul meu de vedere, căldura a fost un adversar pentru noi, a fost cam cald, în rest atmosfera a fost foarte frumoasă”, ne-a declarat Victor Ilie.
Pentru maratonistul brăilean urmează în acest weekend maratonul de la Sulina.
“La Sulina voi participa la Maratonul Dunării, cu un traseu spectaculos între cele două brațe ale Dunării”, a mai spus Victor Ilie.