• consilierul județean PNL dă vina pe administrația PSD
Într-un comunicat de presă, Alexandru Bucălău, consilier județean PNL, arată cu degetul spre administrația PSD referitor la problema finalizării bazinului Olimpic care trenează de 13 ani. “Între timp asistăm cum Bazinul Olimpic se degradează, iar geamurile sparte permit păsărilor să intre nestingherit să-și facă cuib. Chiar de la începutul demarării acestui proiect s-a început cu stângul, întâi cu alegerea terenului pentru amplasarea Bazinului Olimpic, teren pe care era amplasată o bază sportivă de rugby, dar care mai ales mustea de apă, ieșind la iveală problema pânzei de apă freatică, foarte ridicată în zona bazinului. Toate aceste probleme, plus indiferența autorităților locale PSD și scuzele lamentabile, au întârziat mult începerea și deschiderea șantierului. Așa s-a distrus o bază sportivă și nici bazinul olimpic nu s-a făcut. Da, plățile administrației PSD s-au făcut la timp dar beneficiarul, în speță Primăria Brăila, nu a mișcat un deget să urmărească graficul lucrărilor, dând dovadă de o totală lipsa de interes”, declară Bucălău.
Sursa citată reamintește că proiectul bazinului olimpic de înot a fost întocmit de municipalitatea brăileană în 2010 și abia în 2015 au început lucrările în valoare de 8 milioane de euro, finanțate de Ministerul Dezvoltării și Ministerului Tineretului și Sportului.
Contractul a fost câștigat la licitație de firma “Midanne Invest Grup”, cea care a realizat 95% din construcția bazinului și aici s-a oprit. “De atunci, autoritatea locală PSD a rămas în aer , întrucât nicio firmă nu și-a dorit contractarea restului de 5% din lucrările stopate în august 2021. Din informațiile vehiculate în spațiul public și un document oficial prezentat de grupul civic “Problema de pe strada mea”, rezultă că Bazinul Olimpic - proiectul Ministerului Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții a fost predat autorităților locale”, declară Bucălău.
Sursa citată susține că în continuare campionii brăileni la înot se antrenează tot prin piscine private “doar pentru a face economie la cheltuieli cu facturile și consumul la apă”. “Sperăm să aflăm când se vor relua lucrările și când se vor încheia”, a adăugat la final consilierul județean PNL.