Brexit-ul ar fi o otravă economică | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brexit-ul ar fi o otravă economică

„Ne vom confrunta timp de ani de zile cu cele mai dificile negocieri, ceea ce ar fi foarte complicat şi pentru UE. Ne vom confrunta timp de ani de zile cu o nesiguranţă crâncenă, care va fi otrăvitoare atât pentru economia Marii Britanii şi a continentului european, cât şi pentru întreaga economie mondială", a explicat Schaeuble.
De asemenea, Schauble a respins ideea că, în eventualitatea unui Brexit, Marea Britanie va putea să beneficieze de acelaşi tratament ca şi Norvegia, care a acceptat libertatea de mişcare europeană, plăteşte contribuţii la bugetul UE şi are acces la piaţa unică, fără însă a avea putere de decizie în ceea ce priveşte legislaţia UE.
„Nu pot să-mi explic de ce Marea Britanie ar vrea să aibă acces la piaţa unică europeană, fără a avea însă posibilitatea de a vota cu privire la regularea ei. Nu are niciun sens pentru mine", a declarat Schaeuble.
Ministrul de Finanţe a precizat că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar fi o catastrofă, însă în timp ce UE ar fi mai slabă fără Londra, acesta nu va reprezenta sfârşitul pentru blocul comunitar.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro