Anders Behring Breivik, un extremist de dreapta care a ucis 77 de persoane într-un atentat cu bombă şi un atac armat în 2011, a efectuat marţi un salut nazist către presă, imediat de poliţiştii i-au scos cătuşele, după ce a sosit la un proces împotriva Guvernului norvegian, relatează AP online.
Breivik, în vârstă de 37 de ani, a dat Guvernul în judecată pentru o presupusă încălcare a Convenţiei europene a drepturilor omului prin faptul că l-a menţinut la izolare în Închisoarea de la Skien, la aproximativ 100 de kilometri sud-vest de Oslo.
Acest proces de patru zile are loc, din motive de securitate, într-o sală de sport în interiorul închisorii.
Breivik a detonat o bombă în cartierul în care se află sediul Guvernului, iar după aceea a comis un masacru în timpul unei tabere de vară a organizaţiei de tineret a Partidului Laburist, pe Inusla Utoya.