Mergi la conţinutul principal

Brazi de Crăciun confiscaţi de poliţişti

Oamenii legii au acţionat în scopul prevenirii şi combaterii transportului, comercializării şi depozitării ilegale a materialelor lemnoase. Astfel, au fost legitimate 58 de persoane, controlate 23 de autovehicule şi verificate 12 societăţi comerciale. Pentru neregulile constatate s-au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.000 lei, dintre care 7 conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor şi 3 conform Legii 12/1990 (republicată) privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.Totodată, au fost confiscaţi 5 pomi de Crăciun, în valoare de 250 lei, care au fost predaţi Ocolului Silvic Lacu-Sărat, în vederea valorificării.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro