Brandul local, un business in plina dezvoltare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brandul local, un business in plina dezvoltare

Ieri a debutat la Braila prima conferinta cu tema "Brandul local - un pas inainte", initiata de compania RED, unul dintre cei mai importanti investitori in domeniul imobiliar, prezent cu un proiect si pe piata braileana. Conferinta isi propune sustinerea evolutiei marcilor locale si a dezvoltarii comunitatii, fiind prima dintr-o serie ce va include prezentari in orase ca Satu Mare, Miercurea Ciuc, Slobozia, Husi, Marghita.
Conferinta, care s-a desfasurat la Hotel Belvedere cu participarea a 10 retaileri locali, a debutat cu o prezentare sustinuta de Dragos Pislaru, reprezentantul companiei de consultanta GEA Strategy & Consulting, axata pe informatii privind dezvoltarea strategica in context european, pe fructificarea unor avantaje competitive locale si pe explorarea specificului local.
Directorul general al Wilson Learning, Cristian Nistoreasa, a identificat apoi citeva dintre strategiile eficiente pentru a mentine un brand in piata, intr-un mediu competitiv si cum poate acesta raspunde provocarilor continue impuse de concurenta, dar si de nevoile tot mai sofisticate ale consumatorilor.
Cristian Nistoreasa remarca tendinta regionala de crestere a ponderii brandurilor locale peste media brandurilor internationale. In acest context, potentialul marcilor locale se poate exprima si in Romania, existind premisele sa devina cel putin la fel de viabile pe piata locala ca si brandurile consacrate la nivel international.
In acelasi timp, a subliniat Nistoreasa, "devine vitala sprijinirea afacerilor nu doar la nivel de identificare de oportunitati, ci mai ales la nivel de strategie si pozitionare. Constructia unui brand puternic nu se va mai raporta doar la produs/marca in sine, ci va ingloba toate sferele in care opereaza. Un mix inteligent intre marca, ambalaj, spatiu, promovare in interiorul magazinelor ar putea avea un rol semnificativ in cresterea notorietatii unor branduri locale".
Pentru o perspectiva mai clara privind evolutia unor marci locale au fost prezentate, in cadrul conferintei, povesti de succes ale companiilor Mondex si Secuiana.

Imbunatatirea prezentarii business-ului si maturizarea afacerii

Christian Hiver, reprezentantul Paladin Management, Division of RED, a adus in discutie felul in care brandurile locale se pot pozitiona eficient. Prezentarea s-a axat in special pe avantajele asocierii unui brand local cu un complex comercial, fiind totodata oferite exemple de branduri locale care isi datoreaza dezvoltarea prezentei in mall-uri. Astfel, in contextul dezvoltarii pietei comerciale moderne (centre comerciale, mall-uri) in tot mai multe orase de provincie, mediul de business local devine unul dintre actorii importanti ai acestei dezvoltari.
In opinia lui Christian Hiver, "prezenta retailerilor locali in cadrul centrelor comerciale moderne va aduce atit o imbunatatire a prezentarii business-ului, cit si o necesara maturizare a afacerii, constientizarea rolului pe care il au calitatea produselor si promovarea, intr-o piata concurentiala si tot mai sofisticata".
Conferintele care au ca tema "Brandul local - un pas inainte" se adreseaza in special retailer-ilor locali care isi doresc crearea unui brand propriu, cu potential de dezvoltare regional si national, dar si mediului de afaceri, in contextul dezvoltarii unor complexe comerciale moderne. Totodata, prin intermediul acestor conferinte, RED Management isi propune sa ofere IMM-urilor o directie de creare si dezvoltare a brandurilor locale intr-un mediu de afaceri foarte dinamic in sectorul de retail si sa sustina pe parcurs evolutia brandurilor locale si dezvoltarea comunitatii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro