Braila va avea un Centru de meditatie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Braila va avea un Centru de meditatie

In prima decada a lunii decembrie, la Braila va fi inaugurat un centru de meditatie care se va adresa atit copiilor din ciclul primar sau gimnazial, cit si tinerilor liceeni. Acesta va avea ca scop imbunatatirea aptitudinilor si abilitatilor scolare, dar si construirea carierei, prin cresterea programatica a reusitei scolare si a sanselor de succes la examene. Spre deosebire de alte centre de profil, unde copiii isi pot rezolva temele, se pot juca, dar si socializa sub indrumarea unui personal calificat, "Centrul de Meditatie" reprezinta ceva inedit pentru braileni, pentru ca aici, elevii vor lucra efectiv ca la o meditatie in particular. Activitatea se va desfasura intr-un mediu ambiental, centrul dispunind de 4 sali de curs, 2 grupuri sanitare si secretariat. In grupe vor fi minimum 3 si maximum 5 elevi pentru acelasi nivel de pregatire si pentru acelasi scop. Nu vor fi amestecati cei care se pregatesc pentru admitere cu cei care au de recuperat materie. Disciplinele care se vor studia vor fi cele mai importante, cele necesare pentru sustinerea diferitelor examene. "Avem in plan toate materiile care sint de interes pentru examene, bacalaureat, admiteri la universitati, teze unice, dar vom face si recuperari pentru cei care au lipsit de la scoala din diverse motive sau nu au inteles materia. Nu am stabilit inca un pret al acestor servicii, ne vom orienta si noi in functie de numarul de copii, dar si de preturile care se practica pe piata meditatiilor ", ne-a precizat Aurelian Ungureanu, managerul centrului de meditatie. Inscrierea la acest serviciu de pregatire nu implica niciun cost, platibile fiind doar sedintele. Cei interesati trebuie sa completeze un formular de inscriere, apoi sa opteze pentru materia sau materiile la care doresc sa se pregateasca. Programul este flexibil si la alegerea copiilor, astfel ca acestia isi pot stabili zilele si intervalele orare preferate pentru desfasurarea sedintelor. Sedinta dureaza doua ore, incluzind o pauza de cinci minunte intre ore si una de zece minunte intre sedinte. In plus, centrul de meditatie beneficiaza si de un manager educational care va avea sarcina de a organiza activitatea prin formarea grupelor si repartizarea pe profesori a elevilor, de a stabili orarul de desfasurare a sedintelor de pregatire si de a urmari indeplinirea obligatiilor de catre dascali.
Cu o noua viziune asupra lucrurilor, centrul de meditatie ofera o pregatire suplimentara de ceea ce se face in scoala si promoveaza o activitate comerciala inedita la nivelul orasului nostru, dar si al tarii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro