• reprezentanții fabricii de confecții au început demersurile pentru realizarea unui Plan Urbanistic Zonal ce vizează reconversia fostei zone industriale ”Braiconf” și transformarea ei într-un centru modern care să ofere variate facilități pe viitor • propunerea s-a aflat în dezbatere publică până pe 24 martie, timp în care cetățenii au putut veni cu sugestii • după cum informează Braiconf SA, pe site-ul propriu, intenția este aceea de a crea un soi de centru comercial ultra-modern, denumit ”Braiconf Plaza”, unde să existe cafenele, restaurante, spații medicale, locuințe, unități bancare, locuri de joacă, chiar și o pistă de atletism • finanțarea este estimată la 10.000.000 euro din surse proprii, împrumuturi și bani veniți de la investitori sau din alte parteneriate
Brăila se pregătește pentru dezvoltarea unui centru comercial ultra-modern/hub multifuncțional în zona Școlilor. Este vorba despre ”Braiconf Plaza”, un proiect ambițios, creionat de conducerea fabricii de confecții brăilene, pentru care municipalitatea a anunțat deja intenția de elaborare a unui Plan Urbanistic Zonal. Mai precis, în perioada 13-24 martie, cetățenii au putut veni cu observații și sugestii privind acest plan de reconversie a fostei zone industriale de pe Strada Școlilor 53 și transformarea acesteia într-un centru comercial ”integrat armonios în structura funcțională a orașului”. Cert este că un prim anunț privind elaborarea planului a fost postat inițial la nivelul fabricii abia la data de 18 martie, iar în zilele ce au urmat au mai apărut și altele. De asemenea, deși redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” au încercat să obțină mai multe detalii privind acest proiect la scurt timp după apariția anunțului legat de PUZ, un răspuns din partea reprezentanților fabricii a venit abia, luni, 24 martie, ultima zi în care cetățenii mai puteau face obiecțiuni sau comentarii legate de proiect.
Așadar, din anunțul legat de intenția de elaborare a acestui Plan Urbanistic Zonal aflăm că: ”Se propune reconversia fostei zone industriale prin transformarea acesteia într-un centru integrat armonios în structura funcțională a orașului, care să ofere un cadru urban propice desfășurării activităților cotidiene. Proiectul urmărește adaptarea spațiilor existente în clădiri moderne cu funcțiuni menite să răspundă cerințelor actuale, susținând astfel o viață urbană dinamică și bine conectată”.
Așa cum am precizat, inițiator este Braiconf SA și propunerea exactă a PUZ-ului face referire la: desființarea Corpurilor: C2, C3, C7, C8, C9, C10, C12, C13, C14, C20, C21; Recompartimentări, Extinderi, Supraetajări, Schimbare de destinație, Consolidări și remodelări fațadă pentru corpurile: C1, C4, C5, C6, C11, C16. Totodată, construirea unei parcări subterane și a unui Corp nou denumit ”parcare subterană”, amenajare a spațiului din incintă, amplasare de reclame, împrejmuirea parțială a terenului și organizarea de șantier.
Ce propun reprezentanții «Braiconf»
Redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” au încercat să obțină mai multe detalii despre PUZ-ul anunțat pentru zona unde în prezent funcționează fabrica de confecții și la începutul săptămânii au primit o trimitere din partea reprezentanților ”Braiconf” către un anunț ceva mai detaliat, postat chiar pe site-ul societății.
”Braiconf Plaza reprezintă cel mai ambițios proiect de reconversie urbană din Brăila, transformând un fost sit industrial într-un hub modern multifuncțional. Situat în cea mai bună zonă a orașului, cu deschidere la trei străzi principale, acest proiect va redefini standardele de dezvoltare urbană din regiune. Cu o suprafață totală GLA de 26.294 mp, Braiconf Plaza va deveni un punct de referință pentru viața comercială, culturală și socială a orașului”, se precizează în respectivul comunicat, în privința viziunii și conceptului din spatele demersului.
Potrivit reprezentanților ”Braiconf”, viitorul hub comercial este amplasat în ”inima Brăilei”, într-o zonă cu acces facil la principalele artere rutiere, ceea ce va însemna un acces optimizat pentru clienți, rezidenți și partenerii de afaceri.
Aceeași sursă menționează că proiectul ”Braiconf Plaza” își propune să păstreze patrimoniul istoric al clădirilor existente, pe care să le integreze într-un spațiu ”modern, vibrant și sustenabil”. Pe scurt, potrivit acestora, toate corpurile vor fi renovate și reconfigurate, iar anumite zone tehnice sau de legătură vor fi refăcute pentru a răspunde ”celor mai înalte standarde actuale”.
La ce s-ar putea aștepta brăilenii de la «Braiconf Plaza»
Potrivit reprezentanților societății ”Braiconf”, proiectul pe care îl propun aceștia include cinci componente esențiale: o Zonă Comercială (magazine de modă, electronice, electrocasnice, hipermarket, restaurante, cafenele, librărie, ceainărie); o Zonă de Servicii și Sănătate (clinici medicale, farmacie, optică medicală, notariat, bancă, sală de sport, centru de înfrumusețare, curățătorie haine); o Zonă Rezidențială și Aparthotel (locuințe premium și unități aparthotel pentru investitori și turiști); o Zonă de Birouri (spații de lucru moderne pentru antreprenori și companii); precum și o Zonă Industrială (unități de producție pentru confecții textile, în încercarea de a păstra ”tradiția Braiconf”).
”În plus, proiectul va include pistă de alergare semi-olimpică, galerie de artă și muzeu, florărie, loc de joacă, spații verzi și curți interioare, precum și piață deschisă pentru evenimente locale”, mai menționează aceștia.
Sursa citată precizează că designul ”Braiconf Plaza” este gândit să combine estetica industrială cu funcționalitatea modernă, folosind materiale durabile și eficiente energetic. De asemenea, elementele de arhitectură ar trebui să includă: beton aparent șlefuit și cărămidă aparentă, terase verzi și acoperișuri de grădină, panouri solare și stații de încărcare pentru mașini electrice, climatizare geotermală, eficiență energetică, precum și fațade oglindă încălzite.
Finanțare din surse proprii, împrumuturi și parteneri
Pentru implementarea acestui proiect de amploare reprezentanții ”Braiconf” au anunțat că se propune un plafon de finanțare de până la 10.000.000 euro. Potrivit acestora, sursele de finanțare ar fi următoarele: din bani proprii, finanțări bancare, investitori privați, împrumuturi, alte finanțări și parteneriate diverse.
”Braiconf Plaza este un motor de creștere economică și socială pentru Brăila, oferind: locuri de muncă în multiple sectoare; un nou punct de atracție pentru afaceri și investitori; un spațiu de calitate pentru locuitori, prin infrastructură modernă și servicii integrate. Braiconf Plaza reprezintă viitorul dezvoltării urbane în Brăila. Un proiect ambițios, gândit pentru comunitate și pentru consolidarea unei noi identități urbane”, se mai menționează pe site-ul ”Braiconf”.
Afacerea cu Kaufland a picat în urmă cu 4 ani
Reamintim că exact cu 4 ani în urmă, actualii acționari au avut intenția de a vinde sediul de pe strada Școlilor către retailer-ul “Kaufland”. La vremea respectivă potrivit unor informații intrate în posesia cotidianului nostru, s-ar fi plătit deja un avans din cei 7 milioane de euro, suma cu care urma să fie vândută fabrica și terenul de circa un hectar aferent acesteia. Într-un antecontract încheiat între cele două părți se stipula faptul că afacerea va fi definitivată doar dacă se obțin între timp toate autorizațiile inclusiv cea de demolare a fabricii. Aceste demersuri începuseră deja, dar primarul Marian Dragomir era decis să nu elibereze autorizațiile necesare. În final, afacerea prin care ”Braiconf” Brăila intenționa să vândă către retailerul Kaufland actualul sediu al fabricii de confecții a eșuat, deoarece cumpărătorul a cerut, pe 25 mai 2021, încetarea tranzacției.