"Braicar" testează un autobuz second-hand din Austria | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Braicar" testează un autobuz second-hand din Austria

Din această săptămână, societatea publică de transport în comun SC "Braicar" SA, din subordinea municipalităţii, introduce în traseu pentru probe un nou tip de autobuz second hand, adus din Austria. După cum a explicat conducerea "Braicar", este vorba despre un autobuz de 100 de locuri, din care 32 pe scaune şi 68 în picioare, cu o lungime totală de 12 metri, în stare foarte bună de funcţionare şi care este alimentat cu GPL (Gaz Petrol Lichefiat). "Mijlocul de transport va fi în probe pentru o perioadă de timp şi, în funcţie de concluziile pe care le vom trage după o perioadă de monitorizare, inclusiv sub aspectul costurilor cu exploatarea mijlocului de transport, vom decide dacă vom aduce mai multe astfel de autobuze de la partenerii noştri din Austria", ne-a declarat Cornel Săndulescu, directorul general al companiei. Potrivit sursei citate, singurele costuri importante legate de aducerea mai multor astfel de autobuze vizează, în principal, transportul acestora din Austria până în Brăila, dar şi cele privind înmatricularea lor în România.

Proiectul face parte din strategia stabilită în parteneriat cu administraţia locală prin intermediul căreia se urmăreşte înnoirea parcului auto prin completarea cu autobuze second hand, dar în stare perfectă de funcţionare.

Reamintim că în urmă cu trei ani, administraţia unui parc muzeal din orăşelul Mariazell, din apropierea Vienei, a încheiat un parteneriat cu "Braicar" cu scopul de a aduce pentru reparaţii în Brăila mai multe tramvaie, piese de muzeu. În schimbul serviciilor de restaurare prestate de "Braicar", partenerul austriac se angajase să pună la dispoziţia companiei locale de transport mai multe mijloace de transport în comun de persoane, atât tramvaie cât şi autobuze, scoase din uz în Austria.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro