Braicar despăgubeşte posesorii de abonamente pentru perioada de grevă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Braicar despăgubeşte posesorii de abonamente pentru perioada de grevă

• la un abonament “clasic” de 55 lei, valabil 30 zile, pe toate liniile de autobuz, respectiv de tramvai, suma cuvenită ar fi undeva la aproape 15 lei • suma se scade din valoarea abonamentului aferent lunii iulie • calculele se fac direct la ghişeele Agenţiei de Abonamente din Bariera Călăraşilor, aşa că apar inevitabil întârzieri în vânzarea noilor documente de călătorie • ieri dimineaţă, de exemplu, se formaseră cozi în faţa clădirii respective • pensionarii care au abonament social gratuit nu au ce despăgubiri să primească

 

Aşa cum a promis, operatorul public local de transport în comun de persoane a trecut la calcularea şi acordarea de despăgubiri brăilenilor care au avut cumpărat abonament în cursul lunii mai, dar nu au putut circula din cauza grevei spontane a şoferilor şi vatmanilor. Zilele acestea, la achiziţia noilor abonamente valabile în luna iulie, posesorilor li se acordă o reducere, cuantumul acesteia fiind calculat pe loc de salariaţii de la ghişeele Agenţiei de Abonamente aparţinând SC “Braicar” SA din zona Bariera Călăraşilor. Modul de calcul diferă de la un tip de abonament la altul, dar regula de bază este că despăgubirea vizează doar cele 8 zile în care mijloacele de transport în comun din oraş n-au ieşit pe trasee. De exemplu, la un abonament clasic, în valoare de 55 lei, valabil 30 de zile pentru toate liniile de autobuz, respectiv de tramvai din municipiu, reducerea este de aproape 15 lei (55 lei deîmpărţit la 30 zile, iar rezultatul deînmulţit cu 8 zile de grevă). Aceeaşi regulă se aplică, de fapt, la toate tipurile de abonamente CUMPĂRATE de brăileni, mai puţin cele acordate gratuit 100% pensionarilor cu venituri reduse ori, mai nou, elevilor şi studenţilor cu domiciliul în municipiu. Pentru aceste două categorii de beneficiari, în care decontarea se face integral de la bugetul local, municipalitatea a avut grijă să reducă cuantumul decontului aferent lunii mai fix pentru cele 8 zile cât a durat greva spontană. Cel mai probabil, după ce va fi trasă linia şi vor fi făcute toate socotelile, diferenţa în minus generată de aceste despăgubiri va constitui practic prejudiciul adus companiei “Braicar” de grevişti, iar pasul următor ar fi imputarea sumei respective salariaţilor ce vor fi găsiţi vinovaţi de producerea acestuia.

Revenind, în cursul dimineţii de ieri, mai mulţi brăileni ne-au sesizat revoltaţi faptul că s-au format cozi la ghişeele Agenţiei de Abonamente din Barieră, acuzând modul greoi în care se eliberează noile documente de călătorie. Explicaţia ritmului lent este, în mod evident, faptul că salariaţii de la ghişeu trebuie să calculeze pentru fiecare abonament în parte cuantumul despăgubirii, pe care să o înregistreze separat într-o evidenţă, urmând să încaseze de la titular o valoare diminuată pentru noul abonament. Ieri în jurul prânzului nu mai era aglomeraţie la Agenţie.

În altă ordine de idei, întrebată de stadiul anchetei interne realizată de comisia de disciplină în cazul salariaţilor care au refuzat să înceapă lucrul pe perioada de grevă spontană, conducerea “Braicar” a precizat că procedura este în plină derulare şi că este de durată.

De precizat şi că o parte dintre şoferi şi vatmani au fost chemaţi luna trecută la Poliţie în calitate de martori într-un dosar penal faţă de infracţiunea de instigare la grevă. După cum “Obiectiv” a anunţat deja, la data de 31 mai, lucrători ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au deschis dosar penal conform art. 218, alin. 1 din Legea 62/2011 - Conflictele individuale de muncă. Practic, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila s-ar fi autosesizat şi fac anchetă pentru a stabili dacă au fost încălcate prevederile legale, după cum ne-au transmis atunci reprezentanţii instituţiei. Potrivit art 218., alin. 1, din legea menţionată, spuneau anchetatorii, “constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei fapta persoanei care, prin ameninţări ori prin violenţe, împiedică ori obligă un angajat sau un grup de angajaţi să participe la grevă ori să muncească în timpul grevei”.

Reamintim că începând de joi, 24 mai, până joi, 31 mai, inclusiv şoferii şi vatmanii de la SC “Braicar” au stat în grevă spontană asigurând în acest timp doar cursele speciale, adică transportul salariaţilor diferitelor fabrici locale care au încheiat contracte în acest sens cu operatorul public de transport. În rest, nici un autobuz sau tramvai nu a circulat în tot acest răstimp pe traseele din municipiu, spre nemulţumirea călătorilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro