La sfirsitul lunii august 2005, precizeaza anchetatorii, Tica Balan a aflat ca in localitatea Giurgeni, judetul Ialomita, se gasesc de vinzare aparate electrice artizanale, cu ajutorul carora se poate pescui (ilegal). Cum un astfel de aparat costa 3 milioane de lei, Tica a luat legatura cu amicul si consateanul sau Marian Dobrota, care a fost de acord sa plateasca jumatate din pret. Asa se face ca, la scurt timp, el s-a dus la Giurgeni si a achzitionat o astfel de "scula de pescuit", de la un anume "Gica". Aparatul respectiv emite socuri electrice ce determina paralizia sau chiar moartea pestilor pe o suprafata de citiva mp.
In ziua de 15 septembrie 2005, Balan si Dobrota s-au hotarit sa-si incerce norocul. Ei au luat barca lui Marincea Puia de pe malul Dunarii (de la km. 196), apoi au vislit pina pe Bratul Calia. Acolo, braconierii din Gropeni au reusit sa "pescuiasca" 48 de kilograme de peste (somn), folosind aparatul artizanal cumparat de la "Gica" din Giurgeni. Dupa terminarea partidei de pescuit, cei doi au facut cale-ntoarsa. Au avut, insa, ghinion: pe drumul catre casa, au fost opriti de o patrula a Politiei de Frontiera. Oamenii legii le-au confiscat infractorilor pestele si scula de pescuit si le-au intocmit dosare penale.