Brăilenii vor să recupereze punctele pierdute pe teren propriu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilenii vor să recupereze punctele pierdute pe teren propriu

Pe lângă înfrângerea nemeritată suferită, CF Brăila a rămas şi fără doi titulari, pentru că atât Ndigwe, cât şi Necoară, au părăsit terenul de joc accidentaţi, nigerianul urmând să stea cel puţin două săptămâni departe de gazon, însă fundaşul va absenta doar pentru partida de astăzi.
Cu toate că tehnicianul formaţiei de la Dunăre este rezervat întotdeauna înaintea partidelor şi, din superstiţie, nu face pronosticuri, obiectivul trupei pregătite de Daniel Timofte pentru întâlnirea de astăzi este recuperarea punctelor pierdute pe teren propriu.

"Încercăm să recuperăm punctele pierdute pe Municipal. Mergem îndârjiţi să repetăm jocul bun din etapa inaugurală, cu singura deosebire că, de data aceasta, vrem să ieşim învingători de pe teren", a precizat Adelin Soare, preşedintele executiv al CF Brăila.

Gloria se află într-o situaţie mai puţin plăcută: Liviu Ştefan şi Lucan au plecat la Farul, Chimir şi-a reziliat contractul, iar Sîrbu şi Marin, împrumutaţi de la Urziceni, au fost chemaţi înapoi. Victoria Brăneşti le-a împrumutat însă buzoienilor trei jucători, atacantul Vasilescu, mijlocaşul Zuluf şi fiul antrenorului din Liga I, Daniel Stan.

Mihai Ciobanu consideră că, deocamdată, la Gloria, relaţiile de joc şi omogenitatea echipei vor avea de suferit.

"Trecem printr-o perioadă critică, timp de două luni am avut la dispoziţie un lot de jucători şi, cu o săptămână înainte de startul competiţiei, acesta a cunoscut schimbări majore. Sper ca, până la ora partidei cu brăilenii, să avem perfectate şi ultimele transferuri şi să încercăm în acest meci să minimalizăm efectele pierderii unor jucători foarte importanţi", a declarat Mihai Ciobanu.

În etapa a 2-a sunt programate meciurile:
AFC Săgeata Năvodari - Dinamo II Bucureşti
Gloria Buzău - CF Brăila
Concordia Chiajna - FCM Dunărea Galaţi
Steaua II Bucureşti - Juventus Bucureşti
Delta Tulcea - CS Otopeni
FC Snagov - Ceahlăul Piatra Neamţ
Farul Constanţa - FC Botoşani
FC Astra II - Viitorul Constanţa

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro