• tot mai mulți brăileni răspund afirmativ la campania Camerei de Comerț Industrie și Agricultură (CCIA) Brăila de strângere de fonduri, împreună cu ”Obiectiv Vocea Brăilei” și Asociația ”Pentru Adevăr”, pentru ajutorarea sinistraților din zonele grav afectate de inundațiile din zilele trecute din județul Galați • ieri, 18 septembrie, alte două persoane au oferit sume de bani, apă și sucuri pentru ajutorarea celor care au rămas fără case și bunuri • puteți ajuta cu sume de bani, lichide (apă, sucuri) îmbuteliate și, atenție, doar alimente la conserve
În fața dezastrelor naturale, solidaritatea noastră este ceea ce le oferă victimelor speranța de a merge mai departe. Donațiile sunt o modalitate concretă prin care arătăm că nu sunt singuri, că suntem alături de ei. Chiar și o mică donație poate însemna enorm pentru cineva care a pierdut totul.
Așa cum procedează la toate strângerile de fonduri, Asociația ”Pentru Adevăr” va face publice toate donațiile primite și ce se-ntâmplă mai departe cu bunurile și banii strânși.
Alte două donații au sosit în cadrul campaniei inițiate de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Brăila, acțiune organizată împreună cu ”Obiectiv -Vocea Brăilei” și Asociația ”Pentru Adevăr”. Este vorba de brăilenii Any Mary Cășaru, care a donat suma de 1.000 lei, și Ion Anghel Ilie care a adus 468 sticle cu apă îmbuteliată și 72 sticle cu suc.
Precizăm faptul că se acceptă doar donații în bani, apă, sucuri, toate îmbuteliate, și doar conserve cu alimente.
Astfel, reiterăm invitația lansată în cadrul campaniei de către Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Brăila, Ștefan Fusea, adresată mai ales reprezentanților companiilor cât și oamenilor de afaceri de a se alătura în acest demers. Reamintim contul în care se pot depune un ajutor pentru acești oameni: RO68RNCB0048157424000001, deschis la Banca Comercială Română, cu mențiunea Sprijinirea familiilor afectate de inundații. Pentru alte informații, detalii și draft contract contribuție, vă comunicăm datele de contact ale Asociației „Pentru Adevăr”: telefon 0239/611053, mobil +40744523375, email:contact@asociatiapentruadevar.ro, președinte Silvia Preda. Modele de contract pot fi solicitate și de la CCIA Brăila, tel.0729.66.33.99, emailmarian.ghionu@cciabr.ro.
Fiecare donație contează, nu există donații prea mici. Fiecare gest ajută, iar cumulul donațiilor poate schimba viețile oamenilor care au pierdut totul.