Brăilenii s-au speriat de caniculă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilenii s-au speriat de caniculă

Atenţionarea meteorologilor privind codul galben de caniculă pentru această perioadă se pare că a fost luată în serios de brăileni, care nu au pus probleme deosebite medicilor de la Serviciul de Ambulanţă. "Nu am avut cazuri de persoane care să leşine pe stradă din cauza caniculei sau care să acuze agravarea unor afecţiuni ca urmare a temperaturilor foarte ridicate. Chemările au depăşit limite normale, dar nu cu mult, nu s-a înregistrat un număr exagerat de solicitări din partea pacienţilor. Se pare că brăilenii au devenit conştienţi de riscurile la care se supun nerespectând recomandările medicilor pentru astfel de situaţii. Îi sfătuim ca şi în continuare să fie atenţi la temperaturile ridicate, iar dacă simt că li se face rău, să apeleze cu încredere numărul de urgenţe 112, pentru că un echipaj va ajunge în cel mai scurt timp, de exemplu în 5-10 minute, în municipiu", ne-a declarat Silviu Radu, managerul Serviciului de Ambulanţă Brăila.
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Brăila recomandă populaţiei, pentru prevenirea incidentelor în timpul perioadelor cu temperaturi extreme, să evite expunerea prelungită la soare între orele 11.00 -18.00, să petreacă două-trei ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat. Dacă nu au această facilitate acasă, să poarte pălării de soare, haine lejere din fibre naturale, de culori deschise şi să bea zilnic între 1,5 şi doi litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În plus, medicii recomandă oamenilor să evite băuturile alcoolice şi pe cele cu conţinut ridicat de cofeină, să consume fructe şi legume proaspete, să facă trei-patru duşuri pe zi şi să evite activităţile în exterior, ce necesită un consum mare de energie. Persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în aceste perioade, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro