Mergi la conţinutul principal

Brăilenii preferă brazii naturali pentru Crăciun

Vânzătorii de brazi nu prea simt că în buzunarele brăilenilor ar sufla vântul crizei. Cel puţin aşa spunea, ieri, un comerciant din Piaţa Concordia: "Nu putem să ne plângem că nu avem cumpărători. Unii doar vin şi întreabă, dar destul de mulţi cumpără şi nu neapărat brazi mici, de 50 de lei, ci chiar şi din aceia foarte mari, care pot ajunge la 600 lei. În urmă cu puţin timp, am vândut unul cu 600 lei unei doamne şi cred că, dacă îi ceream 800, 800 dădea", ne-a spus omul, bucuros de felul cum îi merge afacerea. Comerciantul respectiv avea la vânzare brazi destul de arătoşi, cu preţuri cuprinse între 50 şi 6-700 lei. Cei mari aveau câţiva metri în înălţime şi fuseseră aduşi special pentru biserici şi instituţii. "Aproape că i-am dat pe toţi şi nu au fost cumpăraţi doar de firme, ci şi de persoane fizice", ne-a spus vânzătorul.

Tot în Piaţa Concordia puteau fi cumpăraţi, ieri, şi brazi mai micuţi, al căror preţ începea de la 30 lei. În Piaţa Mare, preţurile se "învârteau" în jurul valorii de 50 lei. Cine voia să simtă miros de brad în casă de Crăciun dar nu avea bani pentru unul întreg, putea cumpăra doar crengi mai mari sau mai mici, cu 3 până la 5 lei. Se vindeau, de asemenea, şi mănunchiuri de crenguţe, cu 1 leu bucata.

Brazi foarte ieftini se puteau achiziţiona din Piaţa Săracă, unde cel mai mic preţ era de numai 15 lei. Bineînţeles, de aceşti bani puteau fi luaţi doar brăduţi de-a dreptul pitici.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro