• cererile se depun începând cu data de 14 octombrie • important: recalcularea pensiilor nu-i va afecta pe beneficiari, ultimul talon luat în considerare fiind cel emis în luna august 2024 • anul trecut, la Brăila s-au depus peste 2.300 de cereri pentru ajutoarele de încălzire • cei mai mulți solicitanți au optat pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, fiind depuse în acest sens peste 1.500 de cereri
Persoanele cu venituri reduse vor primi din nou sprijin pentru încălzirea locuinței! Este vorba despre Legea nr. 226/2021, privind ajutorul acordat în perioada sezonului rece, noiembrie 2024-martie 2025, pentru următoarele surse de încălzire: gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni și combustibili petrolieri. Cererile se depun începând cu luna viitoare, respectiv 14 octombrie, și trebuie însoțite de actele doveditoare privind componența familiei, veniturile realizate de către membrii acesteia, locuința sau bunurile deținute de aceștia și declarația pe propria răspundere.
Venitul maxim până la care se poate beneficia de subvenție/supliment este până la 1.386 lei/membru de familie, respectiv 2.053 lei pentru persoana singură. ”Solicitanții ajutorului de încălzire/supliment pentru energie se vor programa on-line pe site-ul instituției www.dasbraila.ro, secțiunea "Acte necesare"- "Ajutor pentru încălzirea locuinței" sau telefonic începând cu data de 14.10.2024”, a precizat conducerea Direcției de Asistență Socială (DAS) Brăila, Nicoleta Oancea. Potrivit sursei citate, documentele se depun la ghișeele DAS din strada Școlilor nr. 64, începând cu data de 24.10.2024.
Care sunt condițiile de acordare?
Pe lângă încadrarea în venitul net lunar, pentru a beneficia de acest tip de sprijin, titularul cererii trebuie să fie proprietarul locuinţei, succesorul de drept al acestuia, persoana care a înstrăinat locuinţa în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere sau cu drept de habitaţie, titularul contractului de închiriere, comodat, concesiune al acesteia ori alt membru de familie major şi împuternicit de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere. De asemenea, membrii familiei (soţul, soţia, precum şi alte persoane, indiferent dacă între acestea există sau nu relaţii de rudenie) să aibă acelaşi domiciliu ori reşedinţă, sunt înscriși în cartea de imobil şi sunt luați în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei.
O altă condiție este ca titularul cererii să fie titularul contractului de furnizare gaze naturale și energie electrică. La fel de important este și faptul că solicitantul ajutorului are obligaţia de a menţiona bunurile aflate în proprietate, închiriere, concesiune, comodat sau altă formă de deţinere, cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei.
Recalcularea pensiilor nu-i va afecta pe beneficiari
În contextul recalculării pensiilor, oficialii din fruntea Guvernului au precizat că acest lucru nu va afecta eligibilitatea pentru ajutorul de încălzire, ultimul talon luat în considerare fiind cel emis înainte de recalculare, respectiv cel din luna august 2024. ”La stabilirea drepturilor privind ajutorul pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie prevăzute la art.6 și 25 din Legea n.r. 226/2001 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările ulterioare, se ia în calcul cuantumul pensiilor aferente lunii august 2024”, se arată în Ordonanța de Urgență, privind unele măsuri de protecție socială, la art.I, alin.1.
Menționăm că ajutorul pentru încălzirea locuinței se stabilește și se acordă în funcție de data depunerii cererii, respectiv:
- 21.10.2024 - 20.11.2024 – 5 luni (n.r. – perioada de acordare)
- 21.11.2024 - 20.12.2024 – 4 luni
- 21.12.2024 - 20.01.2025 – 3 luni
- 21.01.2025 - 20.02.2025 – 2 luni
- 21.02.2025 - 20.03.2025 – 1 lună
În sezonul rece anterior, la Brăila pentru ajutorul de încălzire au fost depuse, conform DAS Brăila, 2.367 cereri. Cele mai multe solicitări au fost depuse pentru sprijinul financiar la gaze naturale (1.552 cereri), în timp ce restul dosarelor au vizat ajutorul pentru energie electrică (112) și cel pentru lemne, cărbuni și combustibili petrolieri (703).
Mai multe detalii despre acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și despre actele necesare găsiți pe site-ul Direcției de Asistență Socială Brăila: www.dasbraila.ro.