Numărul porcilor sacrificaţi de brăileni până la Ignatul de anul acesta pare a fi mai mic decât în anii trecuţi. Cel puţin aşa dă de înţeles faptul că, până ieri, au fost duse la centrele veterinare pentru analiza de trichină doar 882 de mostre colectate de la porcii tăiaţi în gospodăriile private. Asta în condiţiile în care, anii trecuţi, până la aceeaşi dată, se primeau cel puţini 1.000 de solicitări de analize din partea brăilenilor. Din fericire, din cele 882 de probe analizate, niciuna n-a fost pozitivă, din punct de vedere al infectării cu trichinella spiralis, parazitul ce poate cauza grave probleme de sănătate oamenilor care consumă carne contaminată.
În ceea ce priveşte modalitatea de sacrificare a porcilor, aceasta s-a făcut ca şi până acum, cu tradiţionala metodă a cuţitului, fără asomare prealabilă. Asociaţiile de protecţie a animalelor, precum "Vier Pfoten" România, reclamă faptul că asomarea este obligatorie, conform regulilor impuse de Uniunea Europeană. "Directiva UE nu anulează dreptul românilor la tradiţie, ci impune respectarea unor minime norme având ca scop reducerea suferinţei animalelor. Mulţi dintre cei care au asistat la aceste tăieri de Crăciun au rămas cu amintirea unui spectacol sângeros şi traumatizant. Toată această sacrificare brutală poate fi evitată prin asomare, un procedeu menit să reducă suferinţa animalului în timpul sacrificării", declară Veronica Tulpan, director de programe naţionale al "Vier Pfoten" România. Din păcate, după cum recunoaşte Dobre Armenac, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare Brăila, în judeţul nostru nu s-a solicitat în nicio localitate asistenţă în vederea asomării, cu toate că majoritatea clinicilor veterinare sunt dotate cu aparate speciale pentru astfel de proceduri.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.