De vineri şi până duminică, inclusiv, sudul şi sud-estul ţării, deci şi judeţul Brăila, s-au aflat sub o avertizare meteorologică de caniculă şi disconfort termic. La amiază s-au atins şi 36- 37 de grade. Cu toate acestea, brăilenii nu prea au dat de furcă personalului medical de la SAJ.
Ieri, şeful Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Brăila, dr. Viorica Uscatu, ne-a declarat că, din fericire, nu s-au înregistrat cazuri deosebite generate de temperaturile extreme. Astfel, vineri, au fost 132 de solicitări la SAJ, iar sâmbătă şi duminică s-au primit în jur de 135 - 140 de apeluri. Oricum, medicii sunt pe poziţie pentru a acorda primul ajutor în caz de nevoie. Nici în cursul săptămânii trecute, nu au fost cazuri grave. S-a înregistrat un număr redus de lipotimii, cam câte două pe zi.