Brăilenii invitaţi la o nouă întâlnire cu Avocatul Poporului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilenii invitaţi la o nouă întâlnire cu Avocatul Poporului

persoanele interesate sunt aşteptate vineri, 15 martie, la sediul Prefecturii Brăila, începând cu ora 10.00 • înscrierile pentru audienţe se vor face telefonic până în ziua anterioară audienţelor

 

Invitaţie la Avocatul Poporului. Reprezentanţii Biroului teritorial Galaţi al instituţiei acordă audienţe cetăţenilor din judeţul Brăila, vineri, 15 martie, la sediul Prefecturii Brăila, începând cu ora 10.00. Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiţie din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă şi documente justificative, în copie.

Instituţia Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă şi independentă care are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice. Avocatului Poporului i se poate adresa orice persoană, printr-o petiţie, dacă apreciază că i s-au încălcat drepturile garantate de Constituţie prin acte şi fapte administrative ale autorităţilor publice. Petiţia se poate trimite prin poştă, prin e-mail sau se poate depune personal în cadrul audienţelor”, este mesajul transmis de reprezentanţii instituţiei.

Înscrierile pentru audienţe se vor face la telefon 0236.32.00.10, cel mai târziu până în ziua anterioară audienţelor. Petiţiile adresate Avocatului Poporului se soluţionează gratuit.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro