Fiecare artist îşi motivează personal şi profund actul creaţiei. Nicoleta Olteanu spune că motivul ferestrei este cu atât mai important pentru ea cu cât el oferă o dedublare a imaginii chiar înăuntrul tabloului, o metaforă a picturii. "Fereastra a fost aproape totdeauna considerată ca o deschidere din interior către lumea exterioară, ca o scenă care prilejuieşte o întâlnire în plan vizual ca loc de reprezentare". Pe de altă parte, Ionuţ Kheleş consideră că lucrările sale sunt explozive, culoarea se transformă vizibil, aproape neîncetat. "Organicul este evident, volumul fizic de culoare îmi creează texturi inedite. Nu am avut o temă propusă, a fost mai mult o eliberare a culorii", explică tânărul artist. Pentru Lucian Constantin elementele care definesc frumosul sunt: Apă, Pământ, Culoare, Foc, iar Traian Tsamuris consideră că evidenţiază complementaritatea culorilor şi complementaritatea unui cuplu/armonia interumană şi armonia cromatică/ dominanta iubirii şi dominanta cromatică.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.