Brăilenii duc dorul partidelor de minifotbal de pe terenurile sintetice | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilenii duc dorul partidelor de minifotbal de pe terenurile sintetice

• aceştia sunt optimişti şi aşteaptă reluarea Campionatului de minifotbal Brăila,  competiţie din care au mai rămas de disputat 5 etape • “Toţi ne dorim să încheiem sezonul competiţional”, spune Paul Stoian

 

Ca toate activităţile sportive, şi campionatul de minfotbal Brăila este întrerupt deocamdată. însă, fiind o competiţie care urmează a se desfăşura în aer liber, este posibil ca ea să poată fi finalizată. Din campionatul acesta au mai rămas doar 5 etape şi urmează apoi fazele naţionale.

Organizatorul campionatului de minfotbal Brăila, Paul Stoian, face apel la calm sfătuindu-i pe componenţii echipelor aflate în competiţie să mai aştepte puţin, fiind convins că lucruile vor reveni la normal şi că acest campionat va fi finalizat.

“Apariţia noului virus a paralizat sportul pe întreg mapamondul. în această perioadă, şi iubitorii minifotbalului din Brăila sunt puşi la grea încercare, de când competiţia locală a fost suspendată, pe fondul pandemiei de coronavirus. Fotbaliştii brăileni, ca şi ceilalţi practicanţi ai acestui sport din ţară, duc dorul partidelor de pe terenurile sintetice, aşteptând cu nerăbdare ridicarea restricţiilor impuse de autorităţi. Toţi ne dorim să facem mişcare şi să încheiem sezonul competiţional de minifotbal. Noi ţinem în permanenţă legătura cu preşedintele Federaţiei, Ioan Onicaş. Lupta pentru titlu se va disputa între cele mai bune echipe din campionat, respectiv FC Buzăului şi Pretenaşii. Noi ne-am dori să organizăm şi o fază locală a Cupei României la minifotbal. Cert este faptul că se vor decala competiţiile regionale şi naţionale. îi rog pe iubitorii acestui sport să mai aibă puţină rabdare. Sunt optimist şi cred că lucrurile vor intra în normal. Acum aşteptăm să vedem ce decizii va mai lua Guvernul României”, a declarat Paul Stoian, organizatorul competiţiei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro