Mulţi dintre brăilenii din Colegiul III se confruntă cu aceleaşi probleme, ce vizează lipsa locurilor de muncă şi a locuinţelor. Constatarea îi aparţine deputatului PSD Viorel Balcan, care a declarat că, numai în ultimele 3 luni, peste 100 de cetăţeni s-au prezentat la cabinetul său parlamentar din Vidin, reclamând astfel de probleme sociale: "Încă din luna decembrie 2008, la cabinetul meu parlamentar s-au prezentat în audienţă un număr de aproximativ 100 de cetăţeni din Colegiul III, care au ridicat, în general, probleme de interes social-edilitar-gospodăresc.
Astfel, pe baza solicitărilor cetăţenilor, cabinetul parlamentar a înaintat către Primăria Municipiului Brăila solicitări de clarificare a cererilor petenţilor, primind răspuns şi comunicând aceste răspunsuri cetăţenilor. În urma demersurilor efectuate, s-au rezolvat probleme de infrastructură, respectiv iluminat public pe strada Paltinului, locuită de familii tinere, probleme de ajutor social pentru persoane care nu au venituri necesare subzistenţei, sprijin pentru trimiterea la tratament de specialitate a unor persoane bolnave şi cu deficienţe motorii. Am mai făcut şi consiliere în cadrul cabinetului pentru persoanele care doresc să depună dosare pentru acordarea de locuinţe din fondurile primăriei", a precizat Viorel Balcan. Acesta a mai adăugat că, de asemenea, la cererea unor brăileni, a făcut demersuri către autorităţile centrale ale statului pentru clarificarea unor situaţii legate de despăgubirea foştilor proprietari, care au avut imobile preluate abuziv înainte de 1989. Deputatul social - democrat a mai adăugat că cetăţenii pot veni oricând la cabinetul parlamentar de pe str. Industriei, pentru a depune sesizări sau pot vorbi direct cu el în fiecare vineri, de la ora 11.00 sau sâmbăta, la sediul PSD de pe B-dul Cuza.