Brăilenii din cartierele mărginaşe vor avea anul acesta apă şi canalizare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilenii din cartierele mărginaşe vor avea anul acesta apă şi canalizare

Primarul îi sfătuieşte pe brăilenii la care civilizaţia exprimată sub forma canalizării şi a asfaltului pe stradă nu a ajuns încă, să nu dispere. Aurel Simionescu spune că anul acesta vor începe astfel de lucrări în aproape toate zonele neglijate, din anumite motive, de-a lungul timpului. "Dorinţa din ce în ce mai des exprimată a brăilenilor din zona cartierelor este de introducere a canalizării şi, în anumite locuri, a alimentării cu apă. Există Programul Operaţional Sectorial pe Mediu în care judeţul, ca atare, prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, a demarat deja licitaţiile. În luna aprilie ele ar trebui să se finalizeze. Problema e că sunt foarte multe oferte, iar la un câştigător vor fi 10 nemulţumiţi, aşa că vor exista, ca de obicei, diverse tipuri de contestaţii", a comentat primarul pe această temă. Simionescu a ţinut să puncteze faptul că, singurul motiv pentru care se va întârzia cu lucrările sunt aceste nesfârşite contestaţii, care au ţinut de asemenea pe loc şi Dorobanţiul, dar şi Griviţa, vreun an şi jumătate: "Din ce în ce mai mulţi oameni spun că «ne-aţi promis că ne veţi face şi ce-aţi făcut???»...Dacă lucrurile ar merge normal, în mai - iunie ar trebui să începem lucrările,dar, dacă vor fi contestaţii, nu pot să dau un răspuns. Asta am şi zis oamenilor când ne-am înâlnit în Pisc şi în Lacu Dulce, Chercea sau Radu Negru.... Noi lucrăm, dar atâta vreme cât licitaţia nu s-a terminat, nu putem să ne apucăm de pus canalizare şi apă. Dar, oricum, într-un interval de timp, anul ăsta, vom face aceste lucrări". Edilul şef a mai ţinut să atragă atenţia că aceste contestaţii nu rezolvă cu nimic situaţia pentru firmele nemulţumite, ci doar încurcă lucrurile pentru toată lumea implicată, inclusiv pentru ele: "Noi nu întelegem că blocând banii europeni, pierdem cu toţii, inclusiv firmele care nu au câştigat, dar care ar putea fi parteneri, mai mult sau mai puţin".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro