Brăilenii au uitat să mai câştige | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilenii au uitat să mai câştige

Pentru a mai putea spera măcar teoretic la turneul play off, CF Brăila era condamnată să câştige partida de pe teren propriu cu Rapid CFR Suceava, însă una este să vrei şi alta să poţi. Bineînţeles, în condiţiile în care doar Sorin Frunză le-a arătat brăilenilor că vrea să câştige acest meci. Din păcate Câmpeanu s-a dat iar accidentat, altfel este inexplicabil de ce Alin Pânzaru nu l-a titularizat pentru acest joc vital pentru formaţia sa, Neagoe este în vacanţă prelungită iar Ndigwe nu a fost şi nu va fi o soluţie pentru postul de vârf avansat. În aceste condiţii CF Brăila, care din minutul 37 a jucat în superioritate numerică, a evoluat haotic, fără niciun orizont şi a remizat ruşinos pe teren propriu în faţa unei formaţii care nu a avut alt scop decât acela de a se apăra cu înverşunare. Şi cum era şi normal, cei aproximativ 300 de brăileni prezenţi în tribune i-au huiduit minute în şir pe proprii lor jucători, au cerut demisia antrenorului Alin Pânzaru şi banii înapoi pe biletele cumpărate. Elevii lui Bogdan Tudoreanu au obţinut un rezultat bun pe Municipal şi au şi avantaj la rezultatele directe în faţa formaţiei brăilene la turneul play out. După acest semieşec situaţia echipei fanion a oraşului Brăila este una foarte grea, ba chiar se poate spune că gruparea de la Dunăre este deja ameninţată cu retrogradarea.

Ziua superbă de primăvară a început emoţionant pentru cei prezenţi pe Municipal deoarece organizatorii acestei partide au desemnat o fostă glorie a fotbalului brăilean, Dumitru Bulancea, să dea lovitura de începere a partidei. Fostul mijlocaş a primit un fular, un tricou în culorile clubului CF Brăila şi o diplomă, festivitatea fiind oficiată de un alt jucător care a făcut performanţă în fotbalul de pe plan local, Cristi Rusu, actualul director sportiv al grupării de la Dunăre.
Jocul care a urmat, pe asamblu, a fost însă unul care nu a depăşit valoarea eşalonului al treilea al fotbalului românesc.
Iordache i-a încercat în două rânduri vigilenţa lui Pascal, dar numai la prima execuţie portarul oaspeţilor a avut ceva emoţii şi a reţinut în doi timpi mingea. Au urmat câteva raiduri ale lui Frunză, rămase şi ele fără rezultat. Prima ocazie adevărată a brăilenilor s-a derulat în minutul 31 când Ochia a centrat perfect în careul oaspeţilor dar mingea trimisă cu capul de Ndigwe, de la marginea careului mic, nu i-a creat probleme lui Pascal. Cu toate că din minutul 37, după eliminarea fundaşului central Viţu, oaspeţii au jucat în inferioritate numerică, elevii lui Pânzaru nu au găsit calea spre gol nici până la pauză, nici în repriza a doua. La patru minute de la reluare Cazan a şutat în plasa laterală, după o acţiune prelungită de atac a gazdelor, Neagoe (min. 67) a trimis mingea pe lângă vinclul porţii apărate de Pascal. Elevii lui Pânzaru au dominat teritorial, şi-au tot reglat tirul cu şuturi de la distanţă sau din marginea careului de 16 metri dar fără să-i creeze probleme adevărate lui Pascal. A fost doar o dominare sterilă iar rezultatul conform evoluţiei lor din teren.
CF Brăila are doar 16 puncte iar săptămâna aceasta are de disputat două meciuri foarte grele, miercuri la Galaţi cu Dunărea iar sâmbătă pe teren propriu cu CS Berceni.

CF Brăila: Leu - Petean, Ignat, Ivan, Necoară - Frunza, Ochia, Neagoe, Iordache (min. 54: Dima) - Cazan, Ndigwe (min. 65: Câmpeanu).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro