Mergi la conţinutul principal

Brăilenii au trecut peste febra vaccinărilor

După ce în urmă cu o săptămână brăilenii s-au arătat cuprinşi de o adevărată isterie colectivă şi s-au vaccinat cu miile împotriva gripei porcine, în ultimele zile numărul solicitărilor pentru imunizare a scăzut foarte mult. La centrul de vaccinare pentru persoanele nesigurate sau cele care nu sunt înscrise la un medic de familie, organizat în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă, s-au prezentat numai 40 de brăileni în ultima zi a săptămânii trecute, faţă de 81 în ziua precedentă. Din data de 11 ianuarie, când Direcţia de Sănătate Publică a organizat acest centru de vaccinare, pentru prevenirea îmbolnăvirilor de gripă cu virusul AH1N1, au fost înregistrate 596 de persoane care au solicitat administrarea vaccinului pandemic. La acest centru s-au prezentat, în prima zi, 188 de persoane, iar în cea de-a doua zi, 287 de brăileni au fost vaccinaţi împotriva gripei noi. "În ultimele zile numărul celor care s-au adresat acestui centru a scăzut foarte mult. La cabinetele medicilor de familie, reducerea numărului de pacienţi care se adresează pentru vaccinare nu este chiar atât de mare, dar vom şti exact numai după centralizarea datelor", a precizat dr. Andreia Gavrilescu, purtătorul de cuvânt al DSP Brăila. Din informaţiile centralizate la nivelul DSP Brăila, până pe data de 10 ianuarie se vaccinaseră împotriva gripei noi peste 9.500 de persoane.

DSP Brăila a cerut 15.000 doze de vaccin pandemic, pe lângă cele 12.050 primite iniţial, apoi o suplimentare cu încă 2.000 de doze.

Imunizarea contra gripei porcine a copiilor între 6 şi 16 ani va începe în februarie, dacă vaccinul pentru aceste categorii de vârstă, fabricat de Institutul "Cantacuzino", va fi aprobat de Agenţia Naţională a Medicamentului, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

Medicii de familie, îngrijoraţi de campania de vaccinare

Medicii de familie îşi exprimă îngrijorarea faţă de evoluţia campaniei de vaccinare împotriva gripei porcine, precum şi faţă de "comunicarea defectuoasă între segmentele sistemului sanitar", potrivit unui comunicat al Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei (SNMF). Reprezentanţii medicilor de familie precizează că această campanie de imunizare a început mai târziu decât a fost prevăzut, medicii de familie primind dozele abia cu o săptămână înainte de Crăciun. Potrivit acestora, întârzierea dozelor a fost urmată şi de teama şi refuzul unei părţi a populaţiei de a se vaccina, urmare a "unei campanii insuficiente de promovare naţională". Medicii de familie consideră că, din păcate, numeroase personalităţi publice combat vaccinul sau refuză să se vaccineze, iar opţiunile lor personale sunt difuzate de mass-media, devenind curente de opinie defavorabile acestei măsuri profilactice. Medicii de familie solicită Ministerului Sănătăţii urgentarea şi îmbunătăţirea modalităţilor de aprovizionare cu vaccin a medicilor de familie, cu atât mai mult cu cât România este încă pe vârful celui de-al doilea val pandemic, inclusiv prin crearea unui sistem de reacţie şi comunicare rapidă pentru situaţii deosebite.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro