"Rezultatul spune de la sine că noi am controlat jocul de la un capăt la celălalt, însă pentru mine, pe lângă scor, important este faptul că jucătorii au dat dovadă de seriozitate şi au evoluat la aceeaşi turaţie 90 de minute. Cu toate că mulţi ar spune poate că Rarăul a jucat slab, eu consider că pentru noi este un start reuşit", a declarat imediat după încheierea partidei Vasile Darie.
CF Brăila a realizat scorul primei etape din toate seriile Ligii a III-a, iar noua achiziţie, atacantul Nelu Bucă, şi-a depus deja candidatura la titlul de golegeter al acestui eşalon fotbalistic.
Jucătorul transferat în această vară de la Dunărea Călăraşi, Bucă, a marcat de cinci ori în poarta gazdelor şi a preluat fotoliul de lider în top-ul golgeterilor seriei dar şi al campionatului. Pentru învingători Stăncioiu a realizat un hat trick, Şerban, cu două reuşite din faze fixe şi Iosofache câte o "dublă", Bosoi şi Pânzaru, câte o reuşită.
Pentru brăileni săptămâna aceasta va fi una de foc, marţi după-amiază pe municipal, elevii lui Darie vor întâlni pe Dunărea Galaţi în etapa a patra a Cupei României iar vineri, tot în propriul fieff vor juca în compania echipei Politehnica II Iaşi, meci contând pentru etapa a doua a turului.
CF Brăila: Mitrea - Bosoi, Şerban, Gurguiatu, Necoară (min. 82: V. Gheorghe)- Drăguş, Pânzaru (min. 58: Stănciulescu), Stăncioiu (min. 58: Ndigwe)- Iosofache, Bucă, badea (min. 63: Tudor).