Brăilenii au cucerit 22 de medalii naţionale la kaiac canoe | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilenii au cucerit 22 de medalii naţionale la kaiac canoe

• Gheorghe Stoian este vicecampion european de juniori • CSM Brăila prima campioană naţională la "Dragon Boat" juniori

În anul recent încheiat, secţia de kaiac canoe de la CSM Brăila a obţinut un număr record de medalii, 22 în competiţiile interne şi una de argint la Campionatul European, prin Gheorghe Stoian, cel care a fost de altfel sportivul anului la secţia de kaiac canoe. An de an, această secţie, unde activează antrenorii Florentina Ion şi Ionel Baciu, precum şi antrenorii voluntari Marin Blându şi Gheorghe Constantinov, se numără printre cele mai bune din România. Iar dacă în 2014 brăilenii au obţinut doar 15 medalii, anul trecut numărul distincţiilor a crescut în mod semnificativ, iar ceea ce este şi mai important este faptul că în palmaresul clubului a intrat şi un titlu de vicecampion european de juniori. Alţi şase sportivi, anume George Ene, Ciprian Sârbu, Paul Musceleanu, Victor Văsii, Mihai Ghionea şi Ştefan Mureş sunt tripli campioni naţionali.
"A fost un an foarte bun, iar rezultatele vorbesc de la sine. Sunt foarte mulţumită de ceea ce am realizat cu sportivii şi colegii mei de la secţia de kaiac canoe. Am obţinut 22 de medalii în competiţiile interne, un argint la europenele de juniori şi îi felicit pe toţi reprezentanţii secţiei de performanţă pentru munca depusă anul trecut. Am avut ocazia să intrăm pe ramurile noi ale federaţiei, Dragon Boat şi kaiac polo, iar rezultatele au fost foarte bune la prima participare în aceste competiţii. Din 4 ianuarie Gheorghe Stoian şi Mihai Pârvu vor pleca la lotul naţional de juniori I, ceilalţi cinci sportivi de la lotul naţional de juniori II se vor pregăti cu mine la Brăila. Este pentru prima dată după foarte mulţi ani când avem şapte sportivi la loturile naţionale. Ne aşteaptă un sezon la fel de încărcat şi trebuie să-l pregătim aşa cum trebuie pentru a ne menţine în elita acestei discipline sportive din România", a declarat antrenoarea emerită Florentina Ion.

La prima competiţie din 2015, Campionatul Naţional de primăvară, desfăşurat în perioada 5-9 mai, kaiaciştii şi canoiştii de la CSM Brăila au obţinut 9 medalii, una de aur, 3 de argint şi 5 de bronz. Juniorii III, Ciprian Sârbu şi George Ene, au devenit campioni naţionali la kaiac 2 - 3000 m. Medalii de argint au obţinut Mihai Pârvu la canoe 1 - 1000 m, Mihai Ghionea şi Victor Văsii la kaiac 2 - 3000 m şi Paul Musceleanu la canoe 1 - 3000 m. La Bascov, în primăvară, pe treapta a treia a podiumului de premiere au urcat Gheorghe Stoian la canoe 1 - 4000 m, în concursul juniorilor I, Mihai Pârvu la canoe 1 - 200 m şi la canoe 1 - 4000 m, Victor Săraru şi Gheorghe Viliman la canoe 2 - 1000 m, toţi în concursul juniorilor II, precum şi Mihai Ghionea la kaiac 1 - 1000 m la juniori III. În urma acestei competiţii Stoian şi Pârvu au fost cooptaţi la lotul naţional de juniori I, Victor Săraru şi Gheorghe Viliman la cel de juniori II.
La Campionatul Naţional de viteză rezervat juniorilor, competiţie desfăşurată în august 2015, brăilenii au cucerit două medalii la juniori I, un argint prin Gheorghe Stoian la canoe 1 - 200 şi una de bronz prin Alexandru Bătrânu, Ionel Bordianu, George Belioglu, Mircea Constantin la kaiac 4 - 1000 m. La juniori III, CSM Brăila şi-a trecut în palmares două medalii de aur, beneficiarii lor fiind Paul Musceleanu la canoe 1 - 2000 m, Mihai Ghionea, Valentin Ghenov, Ştefan Mureş, Victor Văsii, la kaiac 4 - 2000 m, George Ene a devenit vicecampion naţional în proba de kaiac 1 - 1000 m performanţă realizată şi de Paul Musceleanu la canoe 1 - 1000 m. Tot la aceeaşi categorie de vârstă, George Ene şi Ciprian Sârbu s-au clasat pe locul al treilea la kaiac 2 - 2000 m.

Sportivii de la CSM Brăila - dubli campioni naţionali la "Dragon Boat"

Kaiaciştii şi canoiştii de la Clubul Sportiv Municipal Brăila au încheiat "en fanfare" sezonul competiţional 2015, cu 6 medalii de aur la Campionatul Naţional de kaiac canoe rezervat sportivilor veterani şi Campionatul Naţional "Dragon Boat", aceasta din urma fiind o competiţie rezervată unui gen de ambarcaţiuni asemănătoare canotcilor, cu 10 sportivi, un cârmaci şi un toboşar în fiecare dintre ele. În concursul veteranilor, Gheorghe Constantinov şi Marius Pârvu au devenit dubli campioni naţionali la masters. Constantinov s-a impus în proba de canoe 1 pe distanţele de 200 şi 2000 m, la categoria de vârstă 50-54 ani, Pârvu, în aceleaşi probe, la categoria de vârsta 40-44 ani. Au urmat întrecerile de "Dragon Boat", unde, în premieră, s-au acordat medalii la juniori, iar primii campioni naţionali au fost sportivii de la CSM Brăila, componenţa echipajului medaliat cu aur fiind următoarea: Victor Văsii - toboşar, Mihai Pârvu, Mihai Ivanov, Victor Săraru, Gheorghe Viliman, Alexandru Boţoroga, Paul Musceleanu, Alexandru Bătrânu, Ionel Bordianu, George Ene, Ciprian Sârbu şi cârmaciul Ştefan Mureş. Au urmat întrecerile seniorilor, iar CSM Brăila a triumfat din nou, aurul la aceasta categorie de vârstă fiind cucerit de următorii sportivi: George Belioglu - toboşar, Mihai Pârvu, Mihai Ivanov, Victor Săraru, Gheorghe Viliman, Alexandru Boţoroga, Paul Musceleanu, George Ene, Ciprian Sârbu, George Niculescu, Victor Văsii şi cârmaciul Ştefan Mureş.
"Sportivii de la CSM Brăila sunt primii campioni naţionali la Dragon Boat juniori, până acum nu s-au organizat competiţii oficiale la această categorie de vârstă. Am cucerit aurul şi la seniori, iar la veterani cei doi sportivi ai noştri sunt dubli medaliaţi cu aur. Am încheiat cu brio sezonul competiţional 2015", declara după concurs antrenoarea Florentina Ion.

Prima competiţie de kaiac-polo a fost o reuşită

Publicul brăilean a asistat pentru prima dată la o demonstraţie de kaiac-polo, o acţiune inedită, organizată de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Brăila în colaborare cu ACS Lotca, Academia Olimpică Română - filiala Brăila şi CSM Brăila, cu prilejul "Zilei Dunării". La acest eveniment au participat 15 sportivi, iar după trei meciuri, locul întâi a fost adjudecat de echipa formată din Ciprian Sârbu, Cristian Ene, Gheorghe Viliman, Paul Musceleanu. Participanţii au primit medalii din partea clubului ACS Lotca şi tricouri din partea DJST.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro