Brăilenii au avut o evoluţie curajoasă în faţa liderei autoritare a seriei Est a Ligii a II-a, FC Voluntari, iar după cum au decurs ostilităţile în teren partida ar fi trebuit să se încheie la egalitate. Însă un penalty inventat de arbitrul de centru George Rădulescu a făcut ca punctele să plece la Voluntari.
Lovitura de începere a meciului a fost dată de fosta glorie a fotbalului brăilean, Vasile Brătianu, apoi s-a ţinut un minut de reculegere în memoria fostului atacant al Petrolului Ianca, Vasilică Fătu. Ambele combatante au evoluat prudent în prima repriză, astfel că au fost puţine ocazii clare de gol. Atacantul gazdelor, Bogdan Ungureanu, a şutat slab în minutul 3 din interiorul careului şi tot el a greşit pe puţin ţinta două minute mai târziu. Oaspeţii au replicat prin Maxim şi Voduţ dar tabela a rămas nemodificată. Treptat, elevii lui Pânzau au devenit mai insistenţi în faza de atac şi în minutul 32 au deschis scorul: Alin Radu a centrat în careu, mingea i-a depăşit pe fundaşii echipei vizitatoare, inclusiv pe portarul Balauru, iar Ungureanu a marcat. Şase minute mai târziu putea fi 2-0 pentru CF Brăila. Ungureanu a deviat mingea spre Dima, acesta a pătruns în careu şi, de la 16 metri, a şutat la colţul scurt însă Balauru a reuşit, in extremis, să înlăture pericolul. După primirea golulu,i elevii lui Ilie Poenaru s-au trezit la realitate, au dominat teritorial, şi-au creat şi câteva ocazii de gol însă Ene, în două rânduri, şi Voduţ nu au reuşit să şuteze pe cadrul porţii.
Meci spectaculos în repriza a doua
Partea a doua a partidei a fost una spectaculoasă, cu ocazii de o parte şi de alta. În primele zece minute ale reprizei a doua, FC Voluntari s-a masat cu întreg efectivul în jumătatea gazdelor şi, la trei minute de la reluare, Voduţ a irosit o mare şansă de a restabili egalitatea. La faza imediat următoare şi CF Brăila ar fi putut marca dar Alin Radu a fost blocat, in extremis, de Mitache. Oaspeţii au profitat de pasul înapoi făcut de elevii lui Pânzaru şi au forţat marcarea golului, însă Voduţ (min. 53) a şutat pe lângă poartă, iar apoi Mitrea a avut două intervenţii salutare în faţa lui Bălan (min. 54) şi a lui Voduţ (min. 56). Brăilenii au revenit în joc şi, la jumătatea părţii secunde, au periclitat în două rânduri poarta lui Balauru. Însă Puşcaşu (min. 60) a şutat, de la patru metri, în plasa laterală, iar mingea voleibalată, de la 38 de metri, de Frunză, a fost deviată cu greu, de sub transversală, de portarul oaspeţilor.
În minutul 64, după un duel în careul brăilean între Spiridon şi Tibi Bălan, în care brăileanul a avut prim planul mingei, arbitrul George Rădulescu a acordat uşor penalty pentru FC Voluntari. Brăilenii au protestat, însă Rădulescu a arătat punctul cu var, iar Voduţ, cu destul noroc, deoarece Mitrea a atins mingea, a reuşit să egaleze. Spectatorii l-au huiduit minute în şir pe centralul partidei însă acesta nu a părut deloc afectat, ba chiar a continuat să le acorde bonusuri oaspeţilor. Cu cinci minute înainte de finalul meciului, Frunză a şutat puternic de la 22 de metri şi Balauru a reţinut mingea în doi timpi. În minutul 90, oaspeţii au beneficiat de o lovitură liberă, Maxim a centrat în careul brăilean iar Voduţ, a deviat mingea, cu capul, la colţul lung al porţii lui Mitrea şi a stabilit scorul final, 2-1 pentru FC Voluntari.
"Un egal era echitabil. FC Voluntari este o echipă bună, dar astăzi nu ne-a fost superioară. Este o victorie mincinoasă. Iarăşi am pierdut pe fondul unui joc bun. Am păţit-o ca la Suceava, unde de asemenea am controlat jocul dar au fost două momente importante, unul decis de arbitraj, al doilea pe o greşeala noastră", a declarat la finalul partidei Alin Pânzaru.
CF Brăila: Mitrea - Spiridon, L. Ivan, Bârsănel, Stănciulescu - Frunză (cpt.), Petean, Puşcaşu, M. Dima - A. Radu, B. Ungureanu
Antrenor: Alin Pânzaru
FC Voluntari: Balauru - S. Rădoi (cpt.), Achim, Mitache (min. 59. Deac), Maxim - Roşu, Novac, Todoran, Călinţaru (min. 70: M. Matei) - Voduţ, Ene (min. 46: T. Bălan)
Antrenor: Ilie Poenaru