Mergi la conţinutul principal

Brăilenii ar putea rămâne fără locuri de picnic

Brăilenii şi-ar putea pierde dreptul de a ieşi la grătar oriunde şi oricând. Astfel, mare parte din pădurea Stejarul sau din malurile neamenajate ale Dunării va deveni zonă interzisă amatorilor de picnic, dacă o propunere legislativă iniţiată de deputaţii Sulfina Barbu (PDL) - fost ministru al Mediului -, Adriana Săftoiu (PNL), Carmen Moldovan (PSD) şi Attila Korodi (UDMR) - de asemenea fost ministru al Mediului, va fi votată în Parlament. Proiectul de lege iniţiat de aceştia prevede interzicerea activităţilor de picnic pe domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, cu excepţia zonelor special amenajate şi a zonelor indicate.
Zonele special amenajate vor fi cele dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru desfăşurarea activităţilor de picnic şi în care aprinderea focului este permisă. În preajma Brăilei, singurul loc unde Primăria a făcut un minim de amenajări anul trecut este situat în pădurea Stejarul, pe o porţiune situată în apropierea Lacului Sărat.
Zonele indicate vor fi cele din parcurile şi pădurile aflate în intravilanul oraşelor, în care activităţile de picnic, cu excepţia aprinderii focului, vor fi permise.
Evident, iniţiativa celor patru parlamentari a fost determinată de comportamentul necivilizat al românilor care, după ce petrec câteva ore la iarbă verde, în zgomot de manele şi fum de grătar, lasă în urmă nesfârşite mormane de gunoaie. Se întâmplă peste tot în ţară, iar Brăila nu face excepţie. Dacă legea va fi adoptată de Parlament, nesimţirea şi vandalismul vor fi sancţionate cu amenzi bine determinate. Astfel, cei care vor distruge panourile informative sau indicatoarele ce delimitează locurile de picnic vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 100 şi 500 lei. Aceeaşi sancţiune li se va aplica şi celor care nu aruncă deşeurile în containerele inscripţionate corespunzător fiecărei categorii. Cine îşi aruncă deşeurile în altă parte decât locurile special amenajate va primi între 200 şi 2.000 de lei amendă. Cei care nu vor aprinde focul doar în locurile permise, nu vor lăsa curăţenie acolo unde au servit masa, nu vor păstra liniştea şi vor arunca ţigări sau chibrituri aprinse vor fi sancţionaţi cu 300, până la 3.000 lei. Chiar şi satisfacerea nevoilor fiziologice în altă parte decât locurile special amenajate sau spălarea castroanelor în râu vor fi amendate, cu sume cuprinse între 100 şi 200 lei. Deocamdată nu s-a precizat nimic despre sancţiunile aplicabile primăriilor care nu iau măsuri pentru amenajarea unor spaţii destinate ieşirilor la iarbă verde.
Este de menţionat faptul că amenzi pentru aruncarea gunoaielor în spaţiile verzi au fost prevăzute şi până acum, în legislaţia deja existentă, însă, cel puţin la Brăila, autorităţile s-au dovedit depăşite de situaţie ori de câte ori au încercat să ia măsuri împotriva necivilizaţilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro