Mergi la conţinutul principal

Brăileni răniţi în accidente rutiere

O minoră de 14 ani a ajuns la spital după ce maşina în care se afla s-a înfipt într-un stâlp de electricitate. Accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de carosabil acoperit cu gheaţă şi zăpadă.
În ziua de 20 decembrie, la ora 21.50, numitul C.I. (22 de ani), din oraşul Ianca, conducea autoturismul proprietate personală, pe DC 35, în localitatea Perişoru. Tânărul nu a ţinut cont de gheaţa de pe şosea şi a apăsat pedala de acceleraţie, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un stâlp de electricitate, situat pe marginea drumului.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a pasagerei O.T. (14 ani), care a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Brăila, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi în cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
În seara aceleiaşi zile, la ora 23.10, un şofer brăilean aflat sub influenţa alcoolului a provocat un accident rutier. T.A. (21 de ani) conducea autoturismul pe Bulevardul A.I. Cuza, iar la intersecţie cu Calea Galaţi, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, nu a respectat semnificaţia indicatorului "Oprire!", şi-a continuat deplasarea şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de numita B.R. (21 de ani), din Brăila.
În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a conducătorilor auto şi a brăilencei B.I. (21 de ani), pasageră în cea de-a doua maşină. Numitul T.A. a fost testat cu aparatul etilotest, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei şi i s-a întocmit dosar penal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro