Inconştienţa unor şoferi care nu au respectat normele rutiere în vigoare a dus la producerea de accidente soldate cu victime. În numai două zile, patru persoane au ajuns la spital după ce au fost rănite în urma unor asemenea evenimente.
În ziua de 16 august, în jurul orei 22.25, T.T. (30 de ani), din comuna gălăţeană Cudalbi conducea autoturismul pe strada Campiniu, din Brăila. Ajungând la intersecţia cu strada Ana Aslan, şoferul nu a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de brăileanul M.I. (24 de ani), din Brăila. În urma impactului, o tânără de 17 ani, pasageră în cea de-a doua maşină, a fost rănită uşor, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămâne internată. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În ziua de 17 august, la ora 5.20, S.G. (56 de ani), din oraşul Ianca, se afla la volanul autoturismului proprietate personală, pe DN 2B. În afara localităţii Ianca, şoferul a lovit în partea din spate o căruţă condusă de J.C. (50 de ani), din oraşul Ianca, fără ca el sau vehiculul să fie echipaţi cu elemente reflectorizante. Accidentul s-a soldat cu rănirea căruţaşului şi a numitei L.G. (56 de ani), din oraşul Ianca, pasageră în maşină, ambii fiind transportaţi la spital. Ambilor participanţi la trafic le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind întocmit dosar penal.
În aceeaşi zi, la ora 14.50, brăileanul G.F. (49 de ani), în timp ce conducea autoturismul pe Calea Călăraşilor, la intersecţia cu strada Franceză nu a respectat distanţa faţă de maşina condusă în faţa sa de R.V. (46 de ani), şi a intrat în coliziune cu aceasta. În urma tamponării a rezultat rănirea numitei R.M. (22 de ani), din Brăila, pasageră în ultimul autoturism, care a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale dar nu a rămas internată. Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.