• la 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, oficialitățile civile și militare, șefii de instituții, precum și reprezentanții societății civile brăilene au depus jerbe de flori la bustul Domnitorului Cuza și i-au omagiat pe făuritorii Micii Uniri • ignorând frigul, brăilenii de toate vârstele s-au prins mai apoi în Hora Unirii, la intersecția Bulevardului Cuza și Calea Călărașilor • micuții de la Palatul Copiilor și artiștii de la „Pandelașul” au făcut un mic spectacol • deși ceva mai scurtă decât în anii trecuți, ceremonia a fost una solemnă: preoții s-au rugat pentru binele brăilenilor, iar Muzica Militară a Garnizoanei Brăila a fost la datorie
Dacă de Bobotează brăilenii veniți să asiste la Sfințirea Apei celei Mari au avut parte de o vreme blândă, primăvăratecă, sărbătoarea Unirii Principatelor Române (Mica Unire), de ieri, a adus în orașul de la Dunăre și primul val de frig din acest an.
Sărbătoarea Unirii Moldovei cu Țara Românească a adunat, marți, 24 ianuarie - în zi sfântă pentru românii de pretutindeni - mai marii Prefecturii, Primăriei, Consiliului Județean și ai Garnizoanei Brăila, consilieri locali și județeni, șefi de instituții și de partide, dar și oameni de rând - câteva sute - și reprezentanți ai asociațiilor neguvernamentale. Copii, tineri și vârstnici, purtând tricolorul în mâini, au ignorat frigul și au venit, ieri, la intersecția Bulevardului Cuza cu Calea Călărașilor, în fața Monumentului Domnitorului Cuza, să le aducă omagiul lor strămoșilor care au făcut posibilă Unirea de la 24 ianuarie 1859.
La scurt timp de la sosirea oficialităților civile și militare, au căzut și primii fulgi de nea peste oraș, timid, ca o reverie, semn că vom avea un an bun. Au fost prezenți, printre alții, contraamiral de flotilă Marcel Neculae, comandantul Flotilei Fluviale, comandanți de unități, primarul Brăilei, Marian Dragomir, viceprimarii Doinița Ciocan și Alexandru Jantea, președintele CJ, Francisk Chiriac, vicepreședinții CJ Brăila, precum și fostul primar Aurel Simionescu. La semnalul trompetului și comanda rostită de șeful Gărzii de Onoare, constituită cu prilejul sărbătoririi a 164 de ani de la Mica Unire, prefectul Brăilei, Iulian Timofei, i-a salutat pe militarii prezenți, după care un sobor de preoți, în frunte cu părintele protopop Ștefan Constandache, a oficiat o slujbă de binecuvântare și s-a rugat pentru cei prezenți.
Prefectul Județului Brăila, Iulian Timofei, a rostit o scurtă alocuțiune, evocând momentul 24 ianuarie 1859. „Dragi brăileni, trebuie să păstrăm tradiția, să nu dezamăgim strămoșii. Împreună, putem învinge orice obstacol în cosolidarea viitorului acestei țări, pentru că românii merită tot ceea ce este mai bun. Trăiască unitatea poporului român! Așa să ne ajute Dumnezeu! La mulți ani brăileni, la mulți ani, români, la mulți ani, România!”, a spus, printre altele, prefectul Iuian Timofei.
A urmat un scurt program artistic susținut de prof. Maria Ciocan, îndrăgita solistă de muzică populară, Ansamblul „Pandelașul” și Muzica Militară a Garnizoanei Brăila și momentul solemn al depunerii jerbelor de flori la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Au depus flori reprezentanții Primăriei Municipiului Brăila, Consiliului Județean, Instituției Prefectului – Județul Brăila, Garnizoanei Brăila, inclusiv IJJ,IPJ,ISU „Dunărea”, DJI, reprezentanții partidelor politice și ai unor organizații.
Defilarea Gărzii de Onoare și mult-așteptatul moment al Horei au încheiat manifestările prilejuite de sărbătoarea Unirii Principatelor, de marți. Copii, tineri și vârstnici, împreună cu mai-marii orașului, s-au prins în Hora Unirii, bucuriei și a împăcării, pe imnul domnitorului Cuza, ce răsună de 164 de ani încoace, an de an, la 24 ianuarie, pe versurile nemuritorului Alecsandri.