Doi brăileni acuzaţi că au dus la "produs" două fete, păcălindu-le că vor merge la cules de portocale în Spania, au fost condamnaţi pentru trafic de persoane. Capul "afacerii", o tânără de 26 de ani, a fost găsită vinovată şi de proxenetism, alegându-se în final cu 5 ani de închisoare. Complicele ei, de aceeaşi vârstă, a scăpat de detenţie, primind doar o pedeapsă cu suspendare. Sentinţa nu este însă definitivă, putând fi atacată cu apel, astfel că femeia se mai poate bucura de libertate până va fi emis un mandat de încarcerare pe numele ei, în baza căruia va fi apoi dată în urmărire. Proxeneta este căutată din 2006, atunci când procurorii de la Crimă Organizată au intrat pe firul reţelei, fiind dată în consemn la frontieră întrucât se sustrăgea cercetărilor.
Săptămâna trecută, Tribunalul Brăila a condamnat-o pe Adela Năstase (fostă Săraru), la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi, în baza Legii 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane. În plus, magistraţii au dictat şi o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism. În final, instanţa a dispus contopirea celor două pedepse principale şi a celor complementare, urmând ca inculpata să o execute pe cea mai grea. Mai mult, brăilencei i-a fost confiscată suma de 120 Euro, obţinută prin exploatarea sexuală a victimei Paula M., care nu s-a constituit parte civilă în dosar. Partenerul de "afaceri" al femeii, Mădălin Gabriel Pastramă, a primit 2 ani de închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi cu titlu de pedeapsă complementară, pentru trafic de persoane. Totodată, magistraţii au dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor pe durata unui termen de încercare de 4 ani, atrăgându-i atenţia inculpatului că, în cazul în care săvârşeşte o nouă infracţiune, va ajunge după gratii. Cei doi au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare în valoare de 1.300 lei.
Tatăl victimei a făcut credit la bancă pentru a-şi trimite fata la "cules de portocale"
"Afacerea" sexuală a fost pusă pe picioare la începutul anului 2006, după ce Mădălin Gabriel Pastramă, la acea vreme student la Facultatea de Geografie din Bucureşti, a cunoscut-o pe Carmen T. şi mai apoi pe prietena acesteia, Paula M. Cele două tinere intenţionau încă din anul precedent să caute de lucru în străinătate, pentru a face rost de bani. Auzindu-l pe Pastramă că are o "verişoară" în Spania ce le-ar putea găsi un loc de muncă în Sevilla, la cules de portocale, tinerele l-au rugat pe student să le pună în legătură cu ea. Iniţial, Carmen a plecat în Italia, urmând să meargă în Spania după ce ajungea acolo prietena ei, însoţită de Pastramă. Anchetatorii spun că, pentru a-i putea plăti drumul până în Spania, tatăl Paulei a făcut credit la bancă.
Cei doi au ajuns în Spania în luna august, fiind aşteptaţi de Adela Năstase şi iubitul ei spaniol, "Pablo". Brăileanca a fost cazată într-o locuinţă închiriată şi a intrat la bănuieli când i-a văzut pe cei trei discutând pe furiş. La un moment dat, Adela i-a spus tinerei că, de fapt, aceasta urma să se prostitueze, luându-i-se paşaportul şi fiind ameninţată cu moartea dacă nu se conforma. Paula a cedat şi a acceptat să se prostitueze, sperând că aşa va reuşi să fugă de ei şi să se întoarcă în România. Potrivit anchetatorilor, la trei zile de la sosirea în Spania, victima a fost dusă într-un club de noapte, unde a avut şi primul client, fiind plătită cu 120 de euro. Profitând de moment, fata şi-a sunat prietena ca s-o avertizeze că ar putea păţi la fel. Totuşi, pe 1 septembrie, Carmen T. a venit în Spania, acceptând rolul de prostituată, însă a tras de timp invocând probleme de sănătate. Trei zile mai târziu, cele două "sclave" s-au decis să fugă. Sub pretextul că "merg la plimbare", fetele au ieşit pe stradă împreună cu Pastramă şi s-au năpustit asupra unei maşini de poliţie care a trecut pe lângă ele, reuşind astfel să scape. Audiat fiind, Mădălin Gabriel Pastramă nu a recunoscut săvârşirea vreunei infracţiuni, deşi ambele tinere au afirmat că le-a convins să plece în Spania la "cules portocale". El a mai spus că n-a ştiut că Paula ar fi fost silită să se prostitueze. Cât despre "verişoara Adela", aceasta n-a putut fi audiată.