Mergi la conţinutul principal

Brăileni cercetaţi pentru furturi calificate

Doi tineri au ajuns pe mâna oamenilor legii după ce au dat buzna în incinta a două societăţi comerciale şi au sustras mai multe bunuri. Iniţial, cauzele au fost înregistrate cu autor necunoscut, însă poliţiştii au reuşit în scurt timp să dea de urma suspecţilor. Lucrători de la Compartimentul Furturi din Societăţi Comerciale al Biroului de Investigaţii Criminale i-au depistat şi adus la cercetări pe I.S. (21 de ani) şi B.D. (22 de ani), suspectaţi de comiterea celor două furturi.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit că, la data de 8 ianuarie, aceştia au pătruns, prin efracţie, în incinta unei societăţi comerciale situate în zona portuară Brăila şi au furat bunuri în valoare de 990 lei. La data de 16 ianuarie, cei doi au pătruns în interiorul unei alte societăţi comerciale, de pe strada Independenţei, de unde au sustras bunuri în valoare de 3.971 lei.

Prejudiciul total cauzat este de 4.961 lei şi a fost recuperat în proporţie de 75%. "Ambele cauze, aflate în evidenţe cu autori necunoscuţi, au fost conexate şi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, care a confirmat începerea urmăririi penale faţă de cei doi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro