Mergi la conţinutul principal

Brăileni cercetaţi pentru furt

* un altul a fost surprins în timp ce sustrăgea un grătar metalic din faţa unei societăţii

Cinci brăileni au furat tot ce le-a picat în mână din curtea vecinilor sau a unor societăţi comerciale, pentru a mai face un ban. Toţi au ajuns însă pe mâna poliţiştilor, care le-au întocmit dosare penale.

Astfel, la data de 13 ianuarie, în jurul orei 6.00, lucrători de la Poliţia oraşului Ianca şi Postul de Poliţie Comunală Mircea Vodă i-au prins în flagrant pe localnicii B.I., B.C. şi C.A. Aceştia transportau cu o căruţă 18 ţevi din fier, sustrase din curtea locuinţei lui G.M., din satul Deduleşti, comuna Mircea Vodă. Prejudiciul, de aproximativ 600 de lei, a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate. Cercetarile continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

La ora 9.00, o femeie din comuna Siliştea, a sesizat agenţii de la postul de poliţie din localitate că, în noaptea de 11 spre 12 ianuarie, persoane necunoscute au escaladat gardul împrejmuitor al locuinţei sale şi au pătruns într-o magazie de cereale. Hoţii au reuşit să sustragă opt saci din rafie, a 40 kg fiecare, încărcaţi cu grâu.

În urma cercetărilor a fost identificat suspectul I.A., din aceeaşi localitate. Acesta a transportat şi depozitat sacii într-un imobil nelocuit, învecinat cu cel al părţii vătămate, intenţionând să-i vândă ulterior. El s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat.

În jurul orei 17.00, o patrulă de siguranţă publică, care efectua serviciul de patrulare, a fost dirijată de ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului să se deplaseze pe strada Codrului. Administratorul unui magazin din zonă l-a surprins pe brăileanul M.M., care a sustras un grătar metalic din faţa societăţii.

Suspectul a fost condus la sediul Poliţiei, în vederea continuării cercetărilor, fiindu-i întocmit dosar penal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro